Un final de Iulie 2024 dogoritor, dar ceva mai acceptabil decât zilele mijlocului de lună ”iuliano-cezarian”, și un început de August 2024 la fel de inedit și de incendiar sub aspectul temperaturilor. În grădină, în ciuda unei udări zilnice necesară, unele legume încep să apună prematur, doborâte de căldura nefirească care a depășit așteptările multor meteorologi. Zilele de caniculă extremă a creat disconfort nocturn și indispoziții… Doar roșiile mai jubilează cât de cât, iar bobițele de aronia culese au fost mai mărunțele decât de obicei. Câteva pere Williams m-au mai îmbunat un pic și mi-au ridicat moralul în privința minimelor mele competențe de mic grădinar și de horticultor…
Bucuria cea mai mare a venit printr-o veste primită prin email prin care eram anunțat că plantările de arbori, la care am contribuit și eu cu donații minime, s-au încheiat cu succes. În email mi se prezenta zona mapată din Islanda unde copăceii vor contribui la verdele și la frumusețea ecosistemului local, planetar. Doar câțiva dolărei mi-au dat șansa de a participa la proiecte de împădurire atât de interesante și lăudabile și care conferă un sentiment deosebit de împlinire personală… E util oare să mai adaug? Profesioniștii cultivă mai bine … !
Jocurile Olimpice 2024 de la Paris au debutat cu o euforie trăită de mulți oameni ai planetei. Au fost posibile și rumori prilejuite de paralelismele vizuale grotești care pot fi stabilite între ”Cina cea de Taină” și un banchet bachic. Sunt convins că ele pot fi trăite și apreciate echilibrat și corespunzător ambele în contemporaneitate dacă persoana în cauză le experimentează separat fără histrionism și prejudecăți. Evident, jocurile olimpice, fiind un jubileu al virtuților fizice organizat în lumea antică o dată la patru ani, erau încununate atât cu distincții, cât și cu serbări pompoase deosebit de atrăgătoare care, inevitabil, erau ”sfințite” cu băuturi alcoolice. La fel de adevărat e că banchetele bachice, un fel de beții/ceaiuri ale anticilor culți, se finalizau cu un soi de orgii sacre. Nu trebuie să judecăm negativ acest aspect deoarece peste tot în lume se întâmpla la fel și nici în zilele noastre nu e altfel. Personal, cred că atât creștinismul, cât și valorile lumii greco-romane antice se regăsesc în substanța definitorie a culturii europene actuale ca un rezultat al unei evoluții milenare, cu mari și contondente oscilații de-a lungul secolelor, dar în mare măsură depășite și însușite printr-o … beatificare a ambelor în contemporaneitate. Anacreon are un cântecel ( Către greier ) tradus de Lucian Blaga care evidențiază nevinovăția și naivitatea acestei făpturi:” Greier mic, ce fericit ești,/ care-n crengile de arbori/ ridicat de-un strop de cântec/ ca un rege viețuiești./ E al tău cam tot ce vezi,/ tot ce ora vrea s-aducă/ din grădini și din livezi./ Tu trăiești prin negre brazde,/ nu te vatămă țăranii,/ tu, de muritori slăvitul/ birui grijile și anii./ Chiar și Phoebus te iubește;/ Muzele cu drag ți-ascultă/ de argint, cântarea multă/ Bătrânețea nu te-ajunge/ ești poeților tovarăș…/ niciodată tu nu suferi,/ numai zeilor te-asemeni.”
Am observat că tradiția se poate pierde destul de ușor de la o generație la alta și că e un bun pierdut dacă nu e apreciată la justa ei valoare. Poți deveni repede doar un fan nostalgic al identității culturale a bunicilor tăi sau poți lăcrima când constați că ai putea fi un trădător al tradițiilor locale milenare doar din dorința de a fi chic în tinerețe. Deosebit de relevantă în această privință mi se pare o întâmplare când aveam doar câțiva anișori. Fusesem dus la Oradea de către tata pentru o mică destindere și, la întoarcerea acasă, am ajuns cu vreo oră mai repede de plecarea trenului în gara centrală a orașului. Acolo am găsit cu cale să mă plimb un pic prin interiorul clădirii care nu știam eu atunci că avea o tradiție fabuloasă și care adusese spre oraș numeroase personalități din Austro-Ungaria și din România interbelică, dar găzduise și drama din anii 40 ai secolului trecut a evreilor în drumul lor spre ghetourile morții… Astfel, la un moment dat am văzut la doar câțiva metri în fața mea un băiețel maramureșean zdravăn de vreo trei anișori, la fel ca mine, cu un clop de paie tradițional cu bentiță multicoloră, deosebit de atrăgător. Dintr-un reflex de neînțeles, cel care nu dorea nimic chiar dacă insistai de zeci de ori, a fugit spre puiul de maramureșean și i-a smuls clopul de pe creștet și și l-a pus sieși. Băiețelul a început să plângă, a venit și tatăl lui, care înțelept, se oferea să mi-l facă cadou fără nicio problemă… Tata își cerea insistente scuze și cunoscându-mă că renunț ușor la toate cele ale mele și că nu luam nimic de la nimeni, mă întreba ce s-a întâmplat, iar eu i-am șoptit doar cu lacrimi în ochi: ”nu știu, tata !” Aș menționa că localitatea natală este situată între principalele orașe ale Bihorului și vestimentația tradițională s-a pierdut încă de la începutul perioadei interbelice în favoare unor soluții hibride uneori sau a unui stil vestimentar obișnuit care imita doar vestimentația urbană autentică… Deci, cam asta e cu adevărată tradiție și identitate, din păcate !
Am fost în puține zile pe la oraș și am căutat de la domiciliu să surprind cât mai mult din realitatea apropiată sau îndepărtată. M-am regăsit așadar mai mult în online și, în ciuda greutăților, am mulțumit divinității că nu suntem atât de greu încercați precum mulți oameni din popoarele vecine. Puține realizări pozitive în acest an 2024 și trendul e aproape sigur același până la final. Fără descoperiri epocale, fără altruism, fără vizionari, fără lepădări de sine, fără dorințe mărețe… Rămân doar stelele nemișcate noaptea, visul la călătorii galactice, la însușirea științelor și lecturarea literaturilor civilizațiilor extraterestre, aspirația spre planete paradisiace, iar puterea soarelui pe timp de zi pare a dojeni toate speranțele noastre…
Dacă în plan internațional un atentat la viața lui D. Trump a îngrozit lumea și a readus în discuție problema armelor deținute prea lejer de populație și a lansat-o pe Kamala Harris în confruntarea pentru președinție, iar Orientul Mijlociu și întreaga Asie par în fierbere, la noi în țărișoară s-au spart cu ajutorul mass-media balonașele abuzurilor ( inclusiv sexuale ) din universități. Pentru a glumi, se pare că cercetarea românească acolo s-a îndreptat și mai cred că nu sunt puține cazuri de acest gen. Probabil că trebuia să se întâmple și asta, dar nimeni nu mai pomenește și nu mai verifică milioanele de lucrări copy-paste la nivel de licență, disertație și doctorat, iar posesorii lor sunt negustori cinstiți reinventați în diverse domenii unde nu contează proprietatea intelectuală, ci doar birocrația și certificările nou obținute, altfel fără nicio valoare… Iar despre onoarea nereperată, cum rămâne?! ”Lasă că o reperează domn Mitică” … , nu? Și când eu credeam că nu mai există vreun absolvent de liceu cu bacalaureat care nu intră măcar la varianta ”cu taxă” la o facultate din România, un caz inedit a fost semnalat din proprie experiență de un absolvent de master și doctorat în Franța care predă religie baptistă într-o universitate orădeană. Îl cunosc pe Daniel Fărcaș, am discutat cu dumnealui de câteva ori și cred că nu merita această experiență neplăcută. El a fost respins la masteratul de psihologie declanșând stările de uimire. Cred că el a declanșat de fapt o reacție demnă de o analiză psihiatrică de genul: ”cine ești tu, bă, să ne spui nouă?” Aș evidenția doar o cugetare a lui Corneliu Coposu: ” Negociem orice, dar nu principii” !
Aș dori să închei cu un triolet personal :
ritmuri de harpă
duioase corzile de harpă
ating în vis auzul meu
e picurul căzut în apă
duioase corzile de harpă…
vibrez când iadul tot se surpă
sub ritmul său purtat de zmeu;
duioase corzile de harpă
ating în vis auzul meu…
Vă doresc o lună August 2024 senină, răcoroasă, augustă de-a dreptul și prosperă … !
-->
Comentarii