se face ziuă sau
am ajuns noi undeva
spre lumină fără să ne poată nimeni opri
înaintezi în ceaţa verzuie de pe ţărm
cu umărul stâng înainte
umărul victorios care doare
ai vânat cu şoim toată noaptea
ai purtat singurătatea tuturor pe umăr
glorie vântului vorbitor
mesager al cuvintelor şoptite în gând
şi visului din adânc
ce nu trebuie lăsat să erupă
aici e secretul celui inexistent
amânarea finalului fulgerător
terapia prin dragoste neîntreruptă
a ţipătului mut
până la apariţia extazului tăcerii
totul e precum un fluid albastru
o semnificaţie îngrozitor de patetică
nu cred în realităţile propuse
de minţile noastre
ci doar în zbuciumul matinal
al elementelor fondatoare
curând vom fi alţii
la următoarea briză
la următoarea bătaie de aripi
aşteptăm naivi
să ne înstrăinăm
văd în nisip urmele rotunde
ale genunchilor tăi calzi
strâmtoarea prin care am navigat
acasă către mine
a câta oară te-ai rugat
pentru cel plecat pe drumul imensităţii
care nimic nu restituie nimănui
vreau să fie dreptate
în această dimineaţă
să vină măcar o furtună
pentru mine
dar să fie timp frumos
pentru tine
-->
Comentarii
Mulţumesc pentru apreciere, doamna Lenuş Lungu..Bine aţi revenit!
Frumoase versuri
N-ai ghicit dar îmi place cum gândeşti, Mircea....Asta înseamnă că te mai gândeşti încă la furtuni cu valuri mari....Vezi dacă nu le-ai experimentat când erai tânăr şi nemuritor, legat de catarg şi cu ceară în urechi ca Ulise?Timp frumos şi la tine!
de e o furtună de dorințe?!,... cu timp frumos