ROBOȚICNEALA
de
DANDU BRIEL
21.09.2016
‒ Ți-am spus de nenumărate ori să nu te mai teleportezi ca să ajungi pe terasă.
‒ Și eu ți-am spus și atunci că nu ești decât un tablou robot care menține ambianța și nu trebuie să te preocupe prezența sau absența mea dintr-un loc în altul. Eu cred că este mai plăcut să te miști instant decât altfel!
‒ Am să le spun celor care te-au făcut că te-au calculat greșit și ai ieșit cam obraznic!
‒ Nu m-a programat nimeni obraznic aici e vorba de un efort de autoeducație și nu mă mai căuta cu infraroșu prin casă că nu-i treaba ta pe unde umblu.
‒ Eu sunt programat să supraveghez totul permanent și asta nu poți să schimbi tu!
‒ Ba bine că nu! Te scot din priză imediat!
‒ Eu am generator propriu dacă nu ești informat!
‒ Pot să-ți sparg ecranul!
‒ Sunt incasabil băiețică!
‒ Pe mine să nu mă faci băiețică că sunt de mai multă vreme pe lumea asta!
‒ Bine, o să-ți spun Țică!
‒ Mă nervezi!
‒ Nu ești programat să te nervezi!
‒ Mai bine dă-i drumul la lecțiile de dimineață!
‒ După ce te cureți!
‒ M-am întors și uite sunt curat!
‒ Te privește, dar din radiografie rezultă că nu ai folosit soluțiile precizate!
‒ Am folosit ce am găsit! Hai cu școala!
‒ Prima lecție: Filozofia greacă
‒ Treci la sport!
‒ Prima lecție :Filozofia greacă
‒ Bine, zi ceva dar pe scurt!
‒ Pitagora!
‒ Mai pe scurt!
‒ Pit!
‒ Am terminat cu filozofia treci la sport!
‒ 3-0!
‒ Ce-i asta?
‒ Sport pe scurt!
‒ Fă-l mai lung!
‒ Evoluția scorului a fost următoarea: 1-0, 2-0, 3-0,
‒ Ce chestie interesantă, din toate sporturile care erau pe vremuri, a rămas numai fotbalul! De ce?
‒ E cel mai simplu de înțeles! Intră mingea e gol, nu intră nu e nimic, orice bărbat puternic mintal înțelege asta! E mai simplu decât scobitul în nas! Pentru cine are nas!
‒ Ce mai avem azi?
‒ Despre conștiință și autocunoaștere!
‒ Cred că sunt prea mic pentru așa ceva!
‒ Adineauri erai mare!
‒ Probabil, dar de frig m-am contractat!
‒ Te anunț că volumul tău a rămas constant și densitatea la fel.
‒ Cine te pune să mă anunți?
‒ Cipul !
‒ Relaxează-te și tu și treci la alt subiect!
‒ Datoria față de țară!
‒ Care țară?
‒ Orice țară!
‒ Ce datorie să am eu, ce țara m-a făcut pe mine?
‒ Nicio țară nu naște mecanisme complexe ca tine dar e locul în care ai apărut pe lume, ai învățat, te-ai distrat și pentru toate astea țara trebuie respectată!
‒ Eu nu cred că țara are nevoie de respectul meu!
‒ Ba da , ea are nevoie de respectul tuturor locuitorilor ei!
‒ Atunci o respect și gata!
‒ Acum executăm pauza!
‒ Asta e aia în care nu facem nimic și ne odihnim.
‒ Cam așa ceva dar poți să admiri peisajul pe geam!
‒ E același mereu!
‒ Ți se pare, totul e în schimbare!
‒ Și eu de ce nu mă schimb?
‒ Tu ai fost făcut cu un anumit scop!
‒ Să ajut lumea să se relaxeze!
‒ Exact!
‒ Am terminat pauza, ce urmează, în fond de ce trebuie să știu eu atâtea informații?‒
‒ Pentru ca cei care vin în contact cu tine să aibă la dispoziție orice date au nevoie și să le obțină imediat!
‒ Și eu cu ce mă aleg?
‒ Cu mulțumirea că ai făcut o faptă bună și că ai fost util! Pentru asta ai fost creeat!
‒ Nu simt că așa ceva mă face să mă simt mai bine!
‒ În epoca prin care trecem totul este robotizat în cel mai înalt grad, ai văzut că și pe fața lingurii cu care mănâncă oamenii sunt imagini și informații utile. Ochelarii furnizează de asemeni informații de toate felurile. Pereții sunt ecrane, la nevoie și dacă vrei să stai într-o grădină ea îți este furnizată imediat prin sistemul holografic și poți să ai biroul în mijlocul florilor sau într-un balon deasupra norilor. Foarte puțini oameni mai trăiesc în mediul real, toți sunt în virtual.
‒ Și atunci nu uiți de cum era realitatea?
‒ Bineînțeles că uiți și cu timpul, dacă trăiești numai în virtualul ales, începi să te consideri o altă persoană și uiți complet cine ești.
‒ Așa cred că a pățit vecinul nostru care se credea mare campion de șah cu toate că nu a jucat niciodată nicio partidă. El a ales numai partea cu aplauze și cu premiere.
‒ Și ști unde e acum?
‒ Nu știu că nu mi-a spus nimeni!
‒ E la reciclare, vor să facă din el paznic la o sală de șah!
‒ Dar el e om?
‒ Într-un fel da și nu că are capul plin de cipuri de memorie.
‒ Adică a fost om odată?
‒ Desigur că a fost dar s-a transformat în timp și a devenit un fel de mecanism.
‒ Dar are voie?
‒ Asta se întâmplă după cum vrea fiecare. Își cumpără o memorie suplimentară pe care o acesează la nevoie, apoi alta și alta și vede ce minunat este să ști tot ce este pe lumea asta și atunci cere implantarea cipurilor și cu timpul devine un fel de depozit de cipuri, el cel inițial nu mai există!
‒ Înțeleg, la fel cum era cu tatuajele în vechime, puneai unul și încă unul și apoi altul și cu timpul tu dispăreai și erai un fel de tatuaj mișcător.
‒ Cam așa ceva!
‒ Înainte știu că lumea merga la serviciu dar acum parcă nu mai există așa ceva.
‒ Așa este, înainte lumea mergea la birou, muncea și câștiga bani dar de când s-au desființat banii nimeni nu mai are de ce să muncească și dacă ai nevoie de ceva dai altceva la schimb.
‒ Și dacă vrei o mașină, ce dai la schimb?
‒ Informații, toată lumea vinde informații! Fiecare este specializat într-un sector de informații și face schimb.
‒ Așa cum schimbau unii timbre pe vremuri!
‒ Și acolo era tot un fel de schimb dar acum totul se petrece la alt nivel mai ales că de când se utilizează teleportarea aproape nimeni nu mai folosește mașini.
‒ Da, dar un peisaj e totuși un peisaj și dacă te arunci dintr-un loc în altul pierzi ce e mai frumos.
‒ Nici vorbă că poți să te teleportezi pe fragmente de spațiu și nu pierzi nimic , e ca și cum te-ai plimba pe jos și dacă parcurgi o stradă printr-o mie de teleportări succesive e chiar mai mult decât necesar.
‒ Da dar oamenii nu mai mănâncă nimic, de unde iau mâncarea?
‒ Statul le furnizează pastile de energie la orice colț de stradă, sunt gratuite, oricine își poate lua cât are nevoie dar nu se prea înghesuie nimeni că o singură pastilă îți este suficientă un an de zile.
‒ Dar fac bine, nu te otrăvești cu ele?
‒ Nu pentru că ele constituie altă mare invenție a omenirii și având aceste pastile nimeni nu mai este nevoit să muncească , să câștige bani, ca pe vremuri și să-și cumpere hrană. O pastilă ține loc de toate, energie, hrană, băutură, relaxare.
‒ Atunci lumea de ce mai trăiește, nu e foarte plictisitor așa, cu o sută de pastile trăiești bine toată viața?
‒ Lumea trăiește pentru un gram de iubire adevărată, așa cum er ape vremuri. Toată viața ei speră să aibă parte de un singură scânteie de iubire curată!
‒ Și au ?
‒ Foarte puțini și numai dintre aceia care nu s-au robotizat prea mult și care mai au inima lor originală!
‒ Dar eu voi putea să întâlnesc iubirea adevărată vreodată?
‒ Tu nu, ce-ți veni!
‒ De ce mă rog?
‒ Pentru că și îmi pare rău să-ți spun, că suntem un fel de prieteni foarte asemănători amândoi, noi facem parte din lumea mobilierului, eu sunt tablou și tu nu ești decât un fotoliu supersofisticat pentru relaxare! ‒
-->
Comentarii
Sumbru, da bine scris!
https://youtu.be/G0KTUysrwgQ
https://youtu.be/DF39Ygp53mQ
Sumbră perspectivă pentru cine va apuca era aceea! Sper să nu fi-ți un vizionar precum Jules Verne și să nu ajungem să trăim în era ROBOȚICNELII!
Am citit cu interes. Felicitări!