S-a scumpit oţetul!

[IONITA GABRIELA]

Simt că voi scrie o capodoperă! Nu, nu sunt mama Omida şi nici nu am puteri paranormale, dar după doi ani de vacanţă, timp în care minţişoara mea s-a delectat cu poeţi fel de fel, de pe toate meridianele lumii, s-ar cuveni să se vadă şi rezultatul întruchipat într-o epopee, cel puţin. Am fluturi în stomac şi mă ia aşa o îndrăgosteală de mine însămi la gândul că, în sfârşit, voi intra şi eu în rândul scriitorilor cunoscuţi, făcând uitate zdrenţele anonimatului, încât îmi vine să plâng.
Îmi aşez Minţişoara la birou, în cuibuşorul ei de nebunii lirice, cu o cafea dulce - amăruie pe măsuţă şi un vraf de cărţi din poeţii universali pentru inspiraţie, în cazul în care domnia sa Inspiraţia ar avea pojar şi s-ar lăsa mult aşteptată. Deschid fereastra spre livada de vişini - să aibă muzele pe unde intra - mă asigur că nu-i lipseşte nimic, îi sărut ochii miraţi şi mari ca două globuri din pomul de Crăciun, îi urez succes şi mă duc la somn.
Este miez de iunie, livada-i înţesată de vişine, grădiniţa musteşte de trandafiri, iar după o ploiţă mocănească noaptea are parfumul roz, de trandafiri cu vişine. Dorm ca un prunc la sânul mamei, fără griji şi cu vise împlinite, nu aştept să mă trezească răsăritul ci la prima geană de lumină ţâşnesc nerăbdătoare spre birou . Ceaşca de cafea e goală, cărţile sunt neatinse – semn bun, nu a avut nevoie de niciun ajutor extrinsec, iar Minţişoara mea visătoare cu ochii în vişini.
Am sentimentul că voi descoperi o comoară şi parcă nu aş fi pregătită pentru ceva atât de important, inima o ia la galop, abia de-i mai pot struni hăţurile, îmi fac curaj şi citesc cu preţiozitate titlul : Omida. Caii inimii îşi domolesc galopul, se opresc, ascultă liniştea, ceva, ceva nu le e pe plac şi-ncep să fornăie.
– Omida? Omida! O-o-omida?!
O idee de rece îmi zgârâie ceafa, un nod îşi face cuibar la mine-n gât, citesc rândurile ca un flămând la masa bogaţilor, ideea de rece se transformă într-un gheţar, nodul din gât în două furtuni şi mă prăbuşesc cu visele frânte în fotoliu .
- Ce-i asta, nenorocito? Ce-i asta??? zbier din toţi rărunchii. Ce ţi-am cerut eu şi ce-ai scris tu, poezii pentru sugari?
- E drăguţă, îngaimă Minţişoara, şi atâta mă pricep, dar să ştii că...
- Ce-să-ştiu, ne-no-ro-ci-to, ce să ştiu? Că nu-ţi prieşte traiul bun, că ţi s-a urât cu binele? Pe cine interesează cât eşti tu de pricepută, când toată priceperea lumii e aici, îi tai obrăznicia de-a-mi vorbi, bătând cu arătătorul în vraful de cărţi de pe măsuţă. De ce ţi le-am lăsat ? De proastă? Te inspiri, draga mea, schimb radical tonul vocii într-unul grav, ca un uragan ce şi-a găsit perimetrul de bătaie şi acum doar se descătuşează, te inspiri: o idee din Shakespeare, una din Baudlaire, alta de la ruşi, de la turci, de la cine mama ciorilor vrei tu, le împleteşti între ele, mai pui două cuvinţele de la tine şi gata capodopera! E ca la coafor, iubire, când doamna aceea drăguţă cu degete de aur îi face cosiţe unei chelboase. Cum? Cu meşe, păpuşă! Cu meşe, cu perucă, cu in şi cânepă, da-i face coc şi cosiţe, auzi, de se sting de ciudă toate pletoasele! Că veni vorba de stins, am stins şi eu nişte var zilele trecute, trebuie primenită casa, dar îl sacrific pentru tine. Vorba mi-e dulce, privirea mieroasă ca a unui vulpoi în faţa coteţului, gesturile largi:
- Pofteşte, pofteşte, te rog, la o băiţă în var! Face bine la trup, să ştii, are mult calciu...între timp eu am să-ţi spicuiesc din contemporani, ca să nu te plictiseşti!
Minţişoara mea-i una singură, dar dacă ar fi două tot acelaşi câştig aş avea: e lungă şi slăbănoagă, o prăjină noduroasă ce se prelinge de pe scaun hârşâind podeaua cu gogâlţii ce-i ţin loc de genunchi şi coate, globurile de pom şi-au pierdut rotunjimea transformându-se fiecare în câte o vânătă fleşcăită, atunci scoasă din cuptor, cerşind îndurare . Să nu credeţi că-s haină, că nu-s! Ieri am salvat un fluturaş. Nimerise într-o lingură de ulei. I-am tamponat cu grijă aripioarele sidefii de năclăiala uleioasă şi apoi l-am dat motanului.
Se urcă temătoare pe scăriţă, pune un picior în pasta lăptoasă şi rece care o ariceşte toată şi aşa crăcănată pe buza butoiului, cu un picior în var şi cu altul bălăbănind în gol îmi scânceşte:
- Nu pot! Nu pot să copii, nu mă lasă conştiinţa! Nici nu ştiu ce vrei de la mine...Ce înseamnă să fii mare scriitor? Să dăruieşti ceva de la tine, nu de la alţii...se încurcă-ntr-un sughiţ, iar restul cuvintelor iau drumul varului.
Mi se umezesc ochii, mi se rupe sufletul în două, o jumătate plânge, alta râde: Minţişoara mea are conştiinţă! Mi-e atât de jale! Iau o cărticică lansată în urbea nostră cu surle şi trâmbiţe, mă cocoţ pe scăriţă ca să-i pot vedea scăfârlia plutind, şi-i exemplific:
– Treizeci şi două de O-uri şi vai-uri în şaptezeci de pagini, asta zic eu dăruire!
,, O, destinul mi-e la fel ca o sfârlează,,- sursa de inspiraţie Baudlaire, ,,O, dragul meu, cândva, demult în dragoste luminile-au pălit,,- de pe la ruşi,
,, Deasupra noastră, vai! se desfăceau apusurile-n evantaie,,- Neruda, ,, O, stea minunată cu gura bujor!,, - Oscar Wilde, şi tu, prinţesă, nimic? Niiimic! Nici măcar poetă pe plan local nu mă poţi face? Ce-ţi veni cu Omida?
Prinţesa îşi întinde gâtlejul spre vişinul din fereastră. O omidă pe-o rămurică! Rămân cu gândurile suspendate în aer, privind năucă făptura aceea neînsemnată care este rodul suferinţei mele, apoi prinţesa mea smiorcăindu-se în butoiul cu var , apoi iar larva păroasă, şi-aş fi privit aşa întruna dacă ţârâitul telefonului nu m-ar fi adus înapoi cu gândurile acasă şi picioarele pe pământ.
– S-a scumpit oţetul! am primit mesaj, mă destăinui eu împricinatei din butoi. De zece ori !
Vestea o tulbură atât de rău încât prinde a tremura cuprinsă ca de friguri, iar albeaţa varului începe să dea în gălbează!
– Nu-i bai, soro, că noi nu folosim oţet! Scumpească-l!
Micul tsunami din butoi, privirile languroase ale Minţişoarei, frica ce-a făcut-o să nu-şi mai poată controla simţurile, îmi încreţesc o idee în bruma de creier.
– Ştii ce ? Mă duc totuşi să cumpăr un pic de oţet, să fie la nevoie, de-o baie, două!
Ies val vârtej din casă, mă opresc la vişinul cu omida, o iau în palmă şi muşc c-o bucurie bolnavă din trupul moale şi păros. Când a avut victoria gustul greţos? Niciodată! O acreală gelatinoasă îmi băleşte dinţii, mestec încet, pe îndelete, îi simt capul ca pe un grăunte de nisip, îl plimb cu vârful limbii printre buze, l-aş scăpa, nu l-aş scăpa, apoi îl ronţăi meticulos. Am senzaţia că am câştigat o bătălie, urmează războiul!
Îmi mai sug buzele de plăcerea răzbunării, când ajung la supermarket şi-i spun, toată un zâmbet, doamnei de la casă :
– O tonă de oţet, vă rog!

[Ioan Muntean]

[IONITA GABRIELA]

- daca cu vorba buna nu a mers, ce sa fac?  incerc si eu cu var, cu otet, cu otel...

- m/ati surprins, nu m/am gandit la o astfel de analiza

- multumesc pt lectura si semn si va doresc o vara frumoasa, dulce nu otetita!

[Ioan Muntean]

Citind această scurtă proză şi analizând-o cu un mic progrămel am fost surprins să constat că 45% din cuvintele folosite sunt unice (folosite o singură dată). Bine veţi zice: ce-ţi veni să faci o astfel de analiză? Pur şi simplu am găsit acest scrip --program şi am dorit să-l testez.  El mai dă şi alte informaţii, dar aceasta e interesant de reţinut!

Iar despre "naraţiune"... sunt surprins că am citit până la final. Sincer. Şi nu ştiu dacă oţetul e chiar soluţia, dar fie... o tonă vă rog!

[IONITA GABRIELA]

-mulţumesc, Gabi!

-le poţi combina: oţet cu miere!  ( la mine mierea NU funcţionează...rămân la ale mele: oţet, mătrăgună, pioneze!)

[Gabriela Mimi Boroianu]

Cred că merg și eu să i-au oțet... Cu miere n-a reușit!

M-ai făcut să zâmbesc că de la un timp parcă aș fi decupată din povestea ta așa mă simt! 

Bine ai revenit printre noi!

[Pop Dorina]

Un semn de lectură printre zâmbete. 

[IONITA GABRIELA]

- ori are pojar, ori insolatie muza mea!

- multumesc de lectura si semn, dl. Mihai!

[IONITA GABRIELA]

- multumesc pt lectura si semn, Aurelia! 

- o vara frumoasa!

[IONITA GABRIELA]

- sa ajungi la inima cititorilor, Mihaela, asta e si parerea mea....multumesc pt lectura si semn!

[Mihaela Moşneanu]

Ce înseamnă să fii un mare scriitor? Bună întrebare.

Cred că a fi un mare scriitor, înseamnă ca scrierile unui autor să ajungă la inima cititorilor.

Şi totuşi, pot să fie o sută de cititori, cărora le place un autor, şi vreo doi-trei, cărora să nu le placă, şi atunci? Ce se întâmplă cu faptul că eu aş avea părerea asta despre un scriitor care e văzut ca ,,un mare scriitor''? Că dacă mie nu-mi place, nu-l pot vedea aşa. 

Aşa că, sincer, un răspuns exact, sigur, la această întrebare, n-aş şti să-l dau.

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]