Să îţi condamni...

Să îţi condamni... 


Să îţi condamni uitarea şi patul de fecioară, 
când cerurile toate-şi vor plânge albastru-n ploaie 
şi rătăcitu-ţi gând, îl fă să nu mă doară, 
sub altă vreme tristă, ce-n doruri se încovoaie ! 

Să-mi binecuvântezi tăcerea în lumină, 
sau să mă mângâi tu, când simţi că ea mă doare, 
ne condamnându-mi paşii stingheri, căci nu au vină, 
sub frunzele-ţi de umbră, sub albul din candoare ! 

Aş vrea să-ţi fiu eu zarea, mirarea ei nătângă, 
timida ta lumină, când doruri te înfăşoară, 
să îţi sărut obrajii şi partea toată stângă, 
când sub bătăi de vise, ea bate să nu moară. 

Să îţi condami şi zarea şi depărtarea mare, 
doar sufletul să-ţi laşi, aproape de al meu, 
să-mi dăruieşti lumină, când simte a înnoptare 
şi jar sub frunze toamna, cu tine sfânt eseu !

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

AureliaAlbAtros a postat o postare pe blog
Acum 2 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 18 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 18 minute
AureliaAlbAtros a apreciat postarea de pe blogul Ioan Muntean Corabia deşertului în urcuşul ascezei – epilog
1 oră în urmă
Mai Mult…
-->