Prima dată când blidarul din lemn de brad respiră ușurat
e în sâmbăta lor de odihnă;
luăm prânzul mare împreună cu stâlpul casei în capul mesei.
Cu pestelca ei nouă, cea de duminică, primită în dar de la mama,
umbra bunei şterge închipuite urme de praf de pe căni, ulcele,
străchini din lut şi linguri aurii din lemn de tei.
Chipul bunicii, cel mai adesea senin cu buzele darnice în zâmbete,
s-a încruntat o singură dată, când a pus să se acrească borșul,
în rest numai lumină.
Odată cu mama toate nemurile știute și neștiute,
strigate pe nume, desfăcute de ţărână, dau năvală la masă
cu capetele plecate; li se iartă pe rând toate greşelile
până la cele mai mici păcate iar casa toată se umple
de-o mireasma aleasă, cea pe placul Lui, şi de dulci amintiri.
Ciorba clocotește în burțile încăpătoare ale blidelor de lut.
Polonicul darnic, tăcut, umple strachina până în buza crâmpoţită
înnecând porumbeii, păuni, brazi şi frunze.
Nu se zgârcește cu nimic cu nimeni; toţi primesc la fel
și zamă și carne și țăieței iar smalţul sfârâie de plăcere.
Doar eu cotrobăi printre tocmaci să descopăr păunul
prins în hora de flori, împodobesc vârfuri de brad cu nori,
dezvelesc aripile porumbeilor lipsiţi de culoare şi zbor
aşa cum făceam şi altă dată, dar acum mai îngândurată.
Parcă vie, strângându-şi pruncul la piept, dintr-o icoană cenuşie,
milostivă Maica Domnului, mă priveşte cu simpatie şi lacrimi în ochi.
La lumina pe jumătate galbină a lumânărilor din ceară de albină
dezlegat la limbă vinul nou, plescăind înspumat,
sporovăişte în căni desperecheate lovindu-se coate în coate
cu lutul învechit şi ars, din vas.
Încerc să-mi imaginez ce gândeşte mama văzându-mă pe mine
în locul ei rostind Tatăl nostru.
Râuri de sare fierbinţi mă inundă. Le las să mă frigă. Le gust să nu se răcească.
Ce amestec tulbur şi îmbătător, şi ce foame de ei, dureroasă şi, ce dor!
Răbdător Dumnezeu ne numără, nu ne împarte,
din doi în doi, din cinci în cinci, din şapte în şapte, de la oraşe şi sate;
suntem toţi la masa frăţească.
În sfârşit, sâmbăta aceasta, pot să plâng cât vreau, pe săturate.
Veronica Şerban
-->
Comentarii
Citit cu mare drag, m-ai surprins plăcut.