Să împrumutăm
Să împrumutăm, iubito, iarbă,
plângând pe sănii înnoptării,
un vis rămas ca rid în barbă,
la porţi, sărutul aşteptării !
Să împrumutăm, de vrei şi beznă,
cu nostalgie şi culoare,
tocitul dor, mi-e pân' la gleznă,
abandonat într-o chemare !
Mi-eşti toamnă veşnică în gânduri,
din flori de câmp îţi fac hotarul,
adorm prin ceţuri, printre rânduri,
la margini de ecou ... altarul.
Să împrumutăm, de vrei smintirea,
un vis rămas din numărare,
sărut ce zace cu iubirea,
când lumile, ne sunt mai rare !
-->
Comentarii