Să nu lăsăm

Să nu lăsăm 
(GV)

Să nu lăsăm iubito, atâtea toamne-n noi, 
sau timpuri ce se-ascund cupolelor de noapte, 
să face din iubire, un veac...cu amândoi, 
lumina ce se naşte în frunze, ca şi şoapte! 

Sărutul lor să-l facem cuvânt, rostind cuvinte, 
să-i dăm ca rimă viaţa, să o cinstim cu nume, 
făclia ei aprinsă s-o scriem în aminte, 
trăirea-n bucurie, să vindece o lume. 

Poate e mult ce-am spus şi apare o coroană, 
ce o purtăm pe cap spre-o lume infinit, 
dar vreau în poezie ca să măsor o goană, 
a veşniciei în care, sub ea, sunt răstignit. 

Să-mi cadă Carul Mare, ca vină peste gânduri, 
când am las un cer, să supere cu stropii, 
făptura ta divină, în palma mea de rânduri, 
sub bucuria vieţii, ce îţi inundă ochii !

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->