Trec peste noi anii de-a rândul
Punând peceți peste peceți,
Ploi după ploi spălat-au prundul;
Ba chiar și varul din pereți!
S-au șters și urmele din glie
De când prin lume ne-am tot dus,
Iar uneori primim solie
Că unii au plecat, mai sus!
Nici nu le-am spus la revedere
Când timpul i-a oprit din drum
Și-am pus la inimă durere
Și-o viață transformată-n scrum!
Ghețari crescut-au peste fire
Chiar de planeta s-a-ncălzit
Și alergând spre nemurire,
Căminul nostru s-a răcit!
Tot căutând averi deșarte
Ne-am împânzit pe-acest pământ;
În urm-am pus la porți lăcate
Și-o rugă poate la Cel Sfânt.
Am scris cu sânge peste inimi
Dorind un trai mai liniștit,
Dar câte nopți scăldate-n lacrimi
Pe suflet ni s-au răstignit?!
Mătănii batem la icoane
Cu gândul rătăcind pe zări,
Iar dorul arde sub frisoane
Răpus de-atâtea așteptări.
Și câte sacrificii facem
Să mai reducem din nevoi!
Doar că în lupta ce o ducem
Ne pierdem până și pe noi!
Dar și de-ar fi tot greul lumii
Pus să ne rupă în bucăți,
Să nu uităm că roata vremii
Rotit-a fost și-n alte dăți!
Să nu uităm că-n pragul casei
Lăsat-am prunci și oameni dragi,
Lăsat-am secerișul coasei,
Dulceața florilor de fragi!
Să nu uităm graiul și portul
Cel moștenit de la strămoși
Și nici să vrem a schimba rostul
Acelora ce-au fost frumoși!
Oriunde ne va duce viața
Prin orișicâte vijelii,
Noi ridica-vom oricând ceața
De pe-ale noastre dragi câmpii!
Să nu uităm iia și satul
Pe unde alergam copii,
Primul fior și sărutatul
Prin crânguri ori prin deal la vii!
Al nostru plai de mioriță
Să nu-l lăsăm uitat în ploi
Și nici pierdut, fără credință,
Răpus de-o ceată de strigoi!
Chiar de trăim pe alte plaiuri
Să nu uităm cuvântul dor!
Netălmăcit de alte neamuri,
El e al nostru, nu al lor!
Și de-ar fi toată lumea-n lanțuri
Ori pustiită de haraci,
Să nu mai stăm nicicând în lațuri
C-am fost și suntem neam de daci!
-->
Comentarii