Priveam pe geamul autobuzului care asigura legătura dintre Săcele și Brașov și mă bucuram că a venit și la noi, la munte, primăvara!
Printre casele tipice ceangăiești sau mocănești, pomi înfloriți, albi ca neaua, roz sau chiar roșii, defilau prin fața ochilor mei și mă umpleau de bucurie! Am ajuns în stația Baciu când, urcă un ins îmbrăcat fistichiu și care strigă:
- Eu sunt Satana Sokima, sunt nebun și nu scot bilet! Taxatoarea nici nu l-a băgat în seamă și, la privirile întrebătoare ale unor călători a spus:
- Nu vă speriați, e un nebun gălăgios dar inofensiv, merge de ani de zile în oraș, unde a avut cabinetul medical, era chirurg și când i-a murit un pacient, a înnebunit.
- Și nu-l tratează, nu-l duc la spital ai lui? - întrebă unul din curioși.
- N-are pe nimeni, săracul, se duce la cantine să mănânce, îi dau femeile de acolo din milă, că întotdeauna rămâne ceva ciorbă, un felul doi acolo...
- Și are casă, stă undeva?
- Oho, și ce casă! Dar s-a dărăpănat, n-o mai îngrijește nimeni de când s-au dus bătrânii lui. Stă pe strada Canalului, mai spre pădure! E cel mai dărăpănat gard!
L-am urmărit curios să văd ce face, m-a observat și a venit glonț la mine.
- Ce-i, băiețică, n-ai mai văzut nebuni? Uite, am și carnet roșu - spuse el arătându-mi un carnețel, ca cel de partid al mamei mele. E valoros, cu el capăt mâncare, cu el intru și la teatru, la concerte, ehei, e valoros tare!
Se îndepărtă vorbind tuturor și nimănui, uitase deja de mine, credeam eu.
La coborârea din autobuz, în Steagu Roșu, era jos, mi-a întins mâna și m-a ajutat să cobor, a mai ajutat o doamnă cu bagaje și apoi s-a dus să ia troleul cinci.
Eu așteptam să iau troleibuzul trei, cu care mergeam până la capăt, în Poarta Schei.
A venit la peronul meu și, când a sosit troleul, mi-a întins mâna și m-a ajutat iar să urc. A urcat și el.
- Unde mergi?
- La gimnastică medicală în policlinica numărul unu, din Schei. Dar dumneavoastră?
- Altă dată mergeam la serviciu, acum mă duc la cantina partidului că azi se servesc sarmale și mi-era poftă.
Stătea liniștit pe scaun lângă mine când, se ridică se întoarse cu fața spre spatele troleibuzului și strigă:
- Eu sunt Satana Sokima, sunt nebun și nu scot bilet!
Taxatoarea a dat din cap, probabil îl știa și ea și am scos bani pentru bilet să trimit din mână în mână spre taxatoare.
A sărit de pe scaun, serviabil și cu banii în mână s-a dus și mi-a adus bilet.
- Cum de sunteți așa drăguț cu mine, domnule Satana Sokima?
- Pentru tine sunt domnul Socol, și sunt amabil pentru că văd că ai sechele după poliomielită și aparat ortopedic.
Am rămas surprins, chiar avea cunoștințe medicale!
L-am mai întâlnit pe navetă și de fiecare dată își amintea de mine, de numele meu și de scopul călătoriei mele. L-am întrebat dacă nu e greu singur, acasă, sau pe unde umblă, fără colegi?
A suspinat, i-au dat lacrimile și a oftat adânc.
- De ce vrei tu să mă întristezi, ăsta e blestemul femeii căreia i-am pierdut fiul în operație! Parcă și acum o aud:
”- Dom' doctor, am rămas singură, singurică, mi-ați luat tot ce-aveam mai scump pe lume, mă duc acasă să mă omor, să fiu cu copilașul meu! O să mă aveți pe cuget cât veți trăi!”
- Și s-a dus acasă și chiar a făcut-o! De-atunci mi s-a rupt filmul amintirilor, nu știu decât că m-am trezit pe Eminescu, la spitalul de nebuni. Și noaptea nu dorm. Nu dorm , că dacă apuc să adorm, vine femeia aia și mă întreabă de copilul ei! Dacă ești cu suflet bun, să nu te faci doctor! Că orice greșeală e o viață de om! Dacă se adună prea multe... Ajungi ca mine! Du-te la fiare, ălea nu suferă, fă-te orice dar nu doctor, nu doctor, dacă ai... Dacă ai suflet bun... Da... Dacă ai... - și a continuat să bombăne și a uitat complet de mine.
A oferit locul unei femei gravide și s-a dus la ușă, că urma să coboare. credeam că m-a uitat dar, data următoare când m-a întâlnit mi-a spus:
- Băiețică, Ionele, am o rugăminte la tine!
- Cum să nu, numai să nu-mi cereți bani că sunt sărac și n-am!
- N-am nevoie de bani am pensie bună, alta-i durerea mea: Te rog să nu spui altora povestea mea dacă n-au suflet bun, că cei răi râd, își bat joc, nu simt și nu înțeleg suferința! Am suferit destul și fără răutățile lor, bătăi de joc, ură... Am și așa de tras mult și bine, mi-a spus într-o noapte un înger că Domnul mă ține aici pe pământ pââână îmi răscumpăr păcatele! Că am fost încrezut, am fost uneori și rău... Dar parcă prea mare pedeapsă am primit! Da... Prea mare...
Apoi cu voce tare strigă:
- Doamne, mă auzi, eu sunt Satana Sokima, cel mai păcătos fiu al tău! Mai am, Doamne, de tras, mai am? Când mă iei la Tine???
Avea lacrimi pe obraji, eu l-am mângâiat ușor și el m-a strâns cu o mână lângă el.
Așa am aflat de ce-și spunea Satana. Dar al doilea nume Sokima n-am aflat de unde vine. Nu m-am îndurat să-l mai fac să lăcrimeze încă o dată, pentru ca să-mi satisfac eu mărunta curiozitate.
Au trecut ani, când mi-am amintit și am vrut să aflu ceva despre el, nimeni nu mai știa nimic, iar în locul casei lui dărăpănate, acum se lăfăie o vilă somptuoasă a cuiva de la primărie.
Probabil că a terminat de ispășit greaua lui pedeapsă și acum e sus, în ceruri...
Imagine preluată de pe net!
-->
Comentarii
corect! mai aveam o imagine frumoasă cu capătul Saturn al liniilor braşovene şi săcelene dar pentru moment nu vrea să se încarce...
Excelent, așa erau autobuzele în acele vremuri!
Îmi pare că în imagine este strada Mureșenilor, fostă 7 noiembrie, într-un unghi inedit!
Mulțumesc mult, mereu găsiți imagini în ton cu ceva din povestirile mele!
Un posibil autobuz al Satanei Sokima în Brşovul lui 1975...