Simţirea mea eu o împart cu Nimeni
Nimeni cu Nimeni,vorbesc tăcerile toate
în liniştea dintre două gânduri
corbii bat clopotele
se aud păianjenii cum ţes
plasă uitării
încerc să trec dincolo de cortină
istovită de oboseala ploilor
aripi frânte-n îmbrăţişarea pământului
auzi cum strigă bezna
nu de moarte mi-e frică
ci de durerea trupului
când cerul se desprinde
din el
oare groparul va putea să-mi acopere
gândurile negândite încă
poate au să crească
sub paşii celor nenăscuţi
sau poate…nimic
Comentarii
Remarcabil!
Felicitări!
Un poem al înţelepciunii ... care vine odată cu timpul...