Azi, imperfectul urcă pe-a durerii
Tulpină, frunza zace pesimistă,
Polenul oftează-n umbra părerii.
Doar trei zâmbete uscate asistă
La vânzoleala impusă și rece.
De ce fuge iubirea egoistă?
Blajinu-mi gând nu vrea să se înece,
Contrează dur spinii întinși la soare
Cu silabe guralive, zevzece.
Vă înșelați, nu este sărbătoare!
Tristețea a ieșit la o paradă.
E scămoșată existența oare?
Tandrețea plânge, încurcată-n stradă,
Simțind pulsul cafelei din aparat.
Uită de lacrimi, stârnește-o șaradă
În care, fără să vreau, am ancorat.
Șoapta se-ascunde-n bezna din buzunar
Conservând cuvântul aspru și sărat.
Incompetența-i toantă ca un frânar?
Răspunsul se ascunde în mareea
Proaspetelor dorințe din felinar.
Eu, ca pe tabla de șah, mut ideea
Pe o diagonală luminoasă,
Unde, cu hotărâre, doar femeia
Calcă-n picioare mâhnirea din casă.

Comentarii
Vă mulțumesc, doamnă Maria Giurgiu.
Semn de plăcută lectură! Aleasă prețuire!
Da, da... eu sunt "veșnic îndrăgostit de frumos"...
Așa că... călcați mai departe "mâhnirea din casă"...
Acum e a al Vostru,,,
Glumesc.E mai vesel așa...
Cu mare drag!♥️
E bine că vede „femeia-n toate”, dragă Aurelia. Asta înseamnă că-i un veșnic îndrăgostit de frumos...
Minunat mesaj, doamnă Lenuș. Vă mulțumesc pemtru promovare.
fragment (file din suflet)
Femeia e... „intercalată”
În viața noastră „fără pată”
Și o iubim cu plăcere
Sorbind, în taină, chiar o... bere.
Dar la sfârșit tot e "FEMEIA"!
Am înțeles destulde bine...
Dal la sfârșit totuși:
"Unde, cu hotărâre, doar femeia
Calcă-n picioare mâhnirea din casă."
-
1
-
2
de 2 Următor →