Azi, imperfectul urcă pe-a durerii
Tulpină, frunza zace pesimistă,
Polenul oftează-n umbra părerii.
Doar trei zâmbete uscate asistă
La vânzoleala impusă și rece.
De ce fuge iubirea egoistă?
Blajinu-mi gând nu vrea să se înece,
Contrează dur spinii întinși la soare
Cu silabe guralive, zevzece.
Vă înșelați, nu este sărbătoare!
Tristețea a ieșit la o paradă.
E scămoșată existența oare?
Tandrețea plânge, încurcată-n stradă,
Simțind pulsul cafelei din aparat.
Uită de lacrimi, stârnește-o șaradă
În care, fără să vreau, am ancorat.
Șoapta se-ascunde-n bezna din buzunar
Conservând cuvântul aspru și sărat.
Incompetența-i toantă ca un frânar?
Răspunsul se ascunde în mareea
Proaspetelor dorințe din felinar.
Eu, ca pe tabla de șah, mut ideea
Pe o diagonală luminoasă,
Unde, cu hotărâre, doar femeia
Calcă-n picioare mâhnirea din casă.
-->
Comentarii
Vă mulțumesc, doamnă Maria Giurgiu.
Semn de plăcută lectură! Aleasă prețuire!
Da, da... eu sunt "veșnic îndrăgostit de frumos"...
Așa că... călcați mai departe "mâhnirea din casă"...
Acum e a al Vostru,,,
Glumesc.E mai vesel așa...
Cu mare drag!♥️
E bine că vede „femeia-n toate”, dragă Aurelia. Asta înseamnă că-i un veșnic îndrăgostit de frumos...
Minunat mesaj, doamnă Lenuș. Vă mulțumesc pemtru promovare.
fragment (file din suflet)
Femeia e... „intercalată”
În viața noastră „fără pată”
Și o iubim cu plăcere
Sorbind, în taină, chiar o... bere.
Dar la sfârșit tot e "FEMEIA"!
Am înțeles destulde bine...
Dal la sfârșit totuși:
"Unde, cu hotărâre, doar femeia
Calcă-n picioare mâhnirea din casă."
-
1
-
2
de 2 Următor →