scrisoare
te-ai dus, mamă, și eu încă sunt,
jumătate trăiesc pe pământ,
jumătate sunt în cer la tine,
trăiesc printre cele divine,
fă-mi și mie rost de-o cruce
că văd viața cum se duce.
să nu mai spui nimănui,
nici lui tata să nu-i spui
că vin și eu încet după voi,
și-mi las umbra zălog în zăvoi.
dac-ai putea să mă sorbi,
cum fac pe cer niște corbi
și dacă tu m-ai văzut,
ia-mă din iarbă și lut,
ca ție să ți se pară
că-s o lebădă ușoară
care-ntoarnă viața-n vară
și iarna în primăvară.
vineri, 1 februarie 2013
-->
Comentarii
Frumos poem