Secunda are nevoie de zâmbetul timpului
Cum omul abandonat tânjește după iubire;
Ridic privirea către cer, solicit Tatălui:
Iertare, îndurare, liniște și mântuire.
Sunetele cuvintelor pe portativul vieții
Oftează căutând taina rugăciunii divine.
Aștept. Consolidez speranța-n mugurii săgeții
Răsărite din iubire pe drumul către mâine...
E Domnul o sărbătoare în zâmbetul dulceții?
Punctez ideile și mă apuc de scris. Lumina
Exploatează în mine dorința de libertate
Nealterată de pesimism, ură și rutina
Tastată greșit pe lacrimile zilei pavate
Reflexiv. Gândurile se blochează, rup pagina.
Umbresc nesiguranța și merg mai departe. Poate
Dragostea-mi spune că nu-i momentul pentru un dialog.
Unghiul credinței surâde. Of, lacrima decide
Mioapă să nu îmi mut cuvântul într-un monolog
Naiv. Curajul îmi pătrunde-n suflet și-l deschide,
Elaborând mesajul dorit în fraze curate
Zidite din iubire, cu credință în Dumnezeu.
Expediez scrisoarea scrisă doar pe jumătate,
Uscând durerea, neputința în mod instantaneu.

Comentarii