Simţi?
Ziua şi-a tras noaptea aşa cum ne tragem noi plapuma. S-a (mai) lungit. I se văd degetele de la picioare de parcă primăvara face cu ochiul, dincolo, soarele se iţeste pe coamă de munte şi luna coboară, dincoace de pădure, se ascunde printre crengi, încă, albe de zăpadă.
Vezi?
Şi pe chipul meu, în barbă, au crescut ghiocei. Îi mai las până-n seară, târziu, să nu-i găsească gerul de dinainte sau de dinapoi şi să nu mă prindă întunericul fără lumină.
Auzi?
Auzi tu, tată, aici, la banca noastră cum păsările şi-au început cântul? Suntem doar noi. Sufletul le dirijează pe fâlfâiri de aripi, zborul, să aducă muzica din liniştea îmbrăţişării.
Sunt aici şi strig: Să nu mă laşi să-mi fie dor!
26.01.2017, ora 15,30’
-->
Comentarii