Cu Sufletul ţintuit la pat, bolnav...
de primăvară, în ultima zi a ei, când moare şi-n stană, piatră-n amintire (de)vine – baba mea, baba Dochia şi el sau ei se (re)nasc căci nu ştiu de e unul sau patruzeci sau patrezecişipatru – sfinţii, mucenicii, moşii, alerg la banca noastră să mătur frunzele din toamna de ieri, tată, rămasă sub zăpada ce a zburat şi ghioceii, încă, să nu-şi simtă stingher strigătul spre cer, întreb şi mă-ntreb ce ţine (în)lănţuită iubirea?
Urmele paşilor din timp, s-au şters sau urma nu e urmată de urma din umbra streaşină la ochi, zălogul dorului din lacrimi curse spre lăuntru.
Nimic sau totul.
Totul sau nimic.
Nimicul e totul când vezi totul în nimic.
09.03.2017, ora 14,08’
-->
Comentarii