Mi-e dor tată, atât de dor şi ţintuit...
în pat, gândul zboară, alunecă în amintirile de mâine, la banca noastră.
Vom fi doar noi, noi doi tată, fără Suflet. El a vrut o pauză.
E primăvară, e cald, se înfloreşte iarba în culori de flori şi se cântă, păsările se-ntrec în fâlfâiri de aripi, pe cer şi-şi vrea şi el zborul mai înalt, mai sus, mai sus de linia de dincolo de înălţimi, acolo, unde vise se joacă, dansează.
Nu. Nu i-am spus când îl (cu)prind în braţe, că mă bubuie pieptul de zile întregi de parcă ar vrea să iasă afară.
Nu mai am nici bani să cumpăr cuvinte. Pe astea le-am luat cu împrumut de la tăcere.
Ştii!?
O să-mi mut cartierul mai aproape de tine, o vreme, tată.
O să scanez prin visele altor oameni, să nu mai ştiu cum e la mine sau de mine. Tac_
a taca taca taca.
23.03.2017, ora 13,51’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Emilia, o seara binecuvantata, Marius