Oare, e cerul meu?
Privesc pânza ca pe un tablou, o boltă de sus. Să fie sufletul meu desenând zborul sau e doar oglinda pământului în care-mi curg dorul?
E primăvară.
L-am lăsat să plece, să (se) zburde în timpul celălalt.
Timpul meu se termină, curând, în aşteptare. Se îngroaşă, se coagulează sângele-n inele care-mi măsoară anii.
Nu ştiu de ce mi se afundă rădăcini în ape de ochi. Mi se împăienjenesc în bătăi sacadate de nori, de stele, de noaptea care bate la uşa din piept.
Mi-e dor.
Degeaba, nu mă aude...
29.03.2017, ora 23,44’
-->
Comentarii