Vin la tine, tată, la banca noastră, să-mi aflu tăcerea dintre rânduri, să-mi ascult liniştea dintre bătăi cu tic şi tac, să-mi privesc cerul...
ca pe o oglindă.
În aşteptare, cred, nu (mă) mai văd dincolo de zare. S-a aşezat răsăritul peste apus sau invers.
E cald. Simţi?
Curând, tată, curând mă-ndrept spre o amintire a nemuririi de ieri. Sunt la margine de scenă unde mă strig, mă caut în clipa de azi.
Port la gât, înlănţuit, crucea.
Nu ştiu.
Nu ştiu dacă am puterea să mă aflu fericit de-o clipă cât o viaţă.
Oare el, Sufletul vede că-l citesc şi cu ochii închişi când zboară nemărginirea?
De ce sângerează (în)lăuntrul fără vorbe?
Cum să pansez dorul?
Ştii?
E clipa, clipa aceea cu tot şi toate de dincolo şi de dincoace:
murire, viaţă, trăire, iubire, dor, suflet sau invers sau ordinea nu...
03.04.2017, ora 14,50’
-->
Comentarii