lui Mihai Eminescu
Azi, din nou, un legământ se leagă. E legământul iubirii dintre noi, dintre cer şi pământ, dintre o stea şi muritorul eu născut să mor când tu răsari şi mor ca să mă nasc din nou, să te găsesc o floare, o crizantemă în buchet, o Cătălina din poveşti, o prea frumoasă fată ş-alerg o noapte peste zile şi lacul a îngheţat de mult.
Lunec nuferi ca o cărare printre poteci de doruri scrijelite de ramuri dezgolite-n iarnă, din codrul teiului cu miasme lăsate pe prag să cadă când îmi zbori Sufletul pe aripi şi pas cu pas, treaptă cu treaptă să te ajung şi tremur tot, tremur în oglindă de frică.
Îmi e frică de clipa ce-o să (re)vină că n-o să ştiu să o păstrez, să o scriu cum numai tu eşti şi te iubesc aşa cum nici nu ştiu să-ţi (po)vestesc visul-n care tot aştept şi aştept, aştept...
15.01.2017, ora 11,55’
-->
Comentarii