S-a aşternut noaptea în partea asta de pământ, de lume. E timpul. Timpul în care cerul a (a)lunecat peste mine sau visul şi-a pornit cărarea printre stele. Se visează, acum, îmbrăţişarea pe urme de aripi fâlfâite de Suflet şi gerul (le) îngheaţă apele şi dâre, parcă, luminate într-o parte şi în alta, ca o pista ce-şi poartă dorul, mă poartă în poarta-n care sărutul îşi aşteaptă dezgheţul, tremurul dinlăuntru ca şi cum furnici ar răscoli muşuroiul de gânduri şi iubirea ar exploda, ar lumina dimprejurul pentru orbi să-şi vadă întunericul şi mâini bâjbâite prin zăpadă, desenează o petală aici, o petală acolo şi-ntre ele, zarea, le uneşte, clipa de întreg, de inimă şi bate.
Oare, simţi şi tu bătaia de dincoace cum bate cea de dincolo?
Auzi?
Tica, tica, tica...
16.01.2017, ora 22,58’
-->
Comentarii