Scrisoarea a CLIII-a
(GV)
A trecut aproape o viaţă până când am ajuns să văd şi să cunosc lumina care ninge cu fluturii pe care îi aştern pe hârtie, dorinţă, păcat sau mângâiere şi apoi îi fac să îmi devină povaţă, ca un fruc în pârg într-o livadă cu foşnet de cuvinte. Orice floare, iubito, plăteşte tribut unei câmpii, sau unei păduri, care te înalţă, te coboară, te ridică, sau te acceptă, atunci când îţi opreşte setea care îţi arde cerul gurii. Răsplata, poate fii suspinul sub paşi ce aleargă spre începutul, în care am plecat să fiu şi să ajung sub hărţuirea de lumina un fruct, ce în ramuri se agaţă de săruturi şi îşi închide în el strigarea, blestemul şi iubirea. Fructul acesta va zămisli în nopţi şi în umbra lui o mirare a florilor din cnuturi, un vis adânc în taina care va înverzi şi va ninge fluturi. Va veni o primăvară, unde porţi de adâncuri îmi vor primi sărutul sub care mă doare lipsa ta când îţi scriu şi te ating, în versul meu cu rime ca să pot să îmi cunun în zori apusul.
-->
Comentarii