Scrisoarea a CLVI-a


Scrisoarea a CLVI-a

Aş fi vrut să îţi fiu secunda ce urmează, pe un ceasornic, locul să rămâi.
Te-am înşelat iubito, ori de câte ori ţi-am spus că te iubesc, că eşti timpul meu ce contează, că eşti anii mei frumoşi , sau săptămâni, că vreau să-ţi fiu secunda următoare. Te-am înşelat, pentru că nu ţi-am spus niciodată totul, că îmi eşti viaţa de deasupra celorlalţi ani, că lacrima-mi veghează trecerea speranţei de la un ochi la altul, că mi-eşti lumina şi că încă palmele mele mai păstrează forma trupului tău, în dorul meu şi în gândul meu, ce îmi arată cărarea. Te-am înşelat şi atunci când ţi-am spus că eşti visul meu, pentru că eu te văd în toate şi că îmi exişti în fiecare atom al fiinţei, în dureri, în dor, în iubire, în timpuri şi ploi. Te-am minţit şi atunci când am tăcut, ca să pot ascunde imensitatea şi intensitatea sentimentelor pe care le-ai izvorât în mine şi acum te port ca sete, foame şi viaţă. Dar nu te-am minţit când te-am primit în mine trăire, iubire, tăcere frământări, pasiune şi credinţă în care mă pierd căutăndu-te, infinitul meu. Exist doar pentru că te iubesc, iar atunci când plec, plec doar pentru a mă întoarce.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

AureliaAlbAtros a comentat la postarea de pe blogul AureliaAlbAtros Dincolo de ecranele luminate
Acum 1 minut
AureliaAlbAtros a postat o postare pe blog
Acum 20 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 35 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 35 minute
Mai Mult…
-->