Scrisoarea a-CLXXXIV-a

[Chiorean Aurel]

Scrisoarea a-CLXXXIV-a 



Gândul că eşti îmi despleteşte paradise de vise în şoapta care mă răsfaţă, ca să trăiesc cu tine a ei strigare. Orice vorbă de a ta este un cântec de harpă peste trupul meu pe care l-ai îmbibat cu fericire într-o toamnă de zări, unde castanii şi-au scuturat frunza, ca eu să îţi scriu pe ea,iubirea mea. Sărută-mă, ca să pot să ard în vis cuminte, când nu sunt lângătine şi doar gândul mă ţine în zâmbetul tău spre necuprins, unde eu mă dărui ţie pentru totdeauna în iubire, ca tu să îmi fi o prelungire a inimii, care te iubeşte enorm. Nu voi ascunde niciodată nimic din crucea care ne leagă pentru că orişice rostire nu ar fi îndeajuns să ne dăruiască mângâierea trecerii. Am reuşit să curg iubita mea, să curg în bucurii amare din braţe de visări spre trecutele chemări. Aş vrea să mă simţi pe unde treci, eu sunt lumina în care doarme ceaţa şi mă îngân cu apusul strivindu-mi în dor fiorii. Vor venizăpezi de acum, iar dorul meu va fi în troiene, fericirea îmi va fi lacrima pe care am să o plâng în gheţuri, sub cuvântul care locuieşte la pagina nouă, pe care o voi scrie trudind tăcut luminii.

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]