Scrisoarea a CXLV-a
(GV)
Viaţa mea este o scenă în care mi-am căit copacii în dorul lor spre înalt, lângă dealuri, acolo unde tata, privea zorii care picurau din mâinile lui iubirea. Sub ploaia lui de albastru am dăinuit şi noi pământul în care creşteam, fără vămi, sau ziduri zidite, copacii. Priveam adeseori cerul plângând câte un cuvânt spre timpul serii unde ne rătăceam cu stele în gând sub aburul tălpilor. Căldura ne-o dădea visul şi credinţa sub care ne făceam sălaş spre destinul cu nori ce avea să vină. Mereu m-am scris poem într-un vis, care mă plouă când cerul îmi întindea o mână. Mama ne plămădea lumina şi ne dezlega gleznele spre un vis nevisat în care plecam şi rămâneam deopotrivă. Ploua peste noi grădinile cu rădăcini de speranţă spre un destin cu nori, sub liniştea tămăduitoare aduse de vorba ei. Ne mângâia până şi aerul şi depărtările unde aveam să plecăm, ca noi să nu simţim nici timpul şi nici durerea. Iubirea ei îmi este şi acum rana, din care mi-au crescut aripi de strigăt sub gheţuri anotimp, până am devenit ca o uşă, pe care este scrijelită inima mea, cu al tău cer. În acea inimă tu taci.
-->
Comentarii
Viaţa este un spectacol cu un singur regizor. Frumos descrisă o stare poate prin care au trecut mulţi . Scrisoarea poate să-ţi atingă sufletul, pentru-că este scrisă de un alt suflet.