Scrisoarea a -LIII-a
(GV)
Nu am vrut să povestesc lumii despre tine, de felul cum viscolesti în mine închipuirea, urcând din seva trunchiului de lut scrisul meu, pe care l-am ales ca mântuire. Sunt însă obosit, atât de obosit încât şi tălpile îmi sunt sărate. Îmi este teamă de tot, de ochii mei, de fiinţa mea, de gânduri, de lumină, depărtare. Sunt orbit draga mea, de lumina aceea colorată cenuşiu din mintea mea şi mă simt mai blând decât o tăcere sau mai duios decât o iubire neîmpărtăşită. M-ai împovărat de stele, m-ai făcut noapte, o noapte insistenţă, înghit doar noduri şi suspine. Te pierd, nu te mai am, sunt cenuşă, eu rămân însă aici, acolo unde muntele meu tace, povestind atâtea râuri, ghicind în lacrimi totul. Sunt atât de eu, apa mea curgătoare ! Mai am o singură bucurie, am putut adormi liniştea !
-->
Comentarii