Scrisoarea a XLI-a
Aş vrea să îţi scriu o scrisoare despre dragostea adormită sub stâncă, când vise de noapte încep să ne doară.
Am coborât iubito, din trup ca să îţi venerez frumosul, să fac din frunze verzi aşternuturi, când gura mea era lipită pe slova de carte, unde amândoi visam săruturi, la poarta lor şi pragul.
Vroiam doar să îţi mângâi obrazul, lumina ta împletită la margini de gând cu infinitul, unde aş fi sculptat cu mâinile mele, visarea viitoare. Aş fi vrut să îţi sciu o scrisoare de iubire, pe perne de ceaţă, din sufletul meu călimară, unde tiparul divin îmi este mama şi iubirea, o scrisoare dovadă că am trecut prin viaţa ta, rupându-mi fiinţa din zei, ca să devin zeu. O vreme ţi-am respirat aerul şi am băut aceeaşi apă cu tine, iar tu tăceai şi îmi ascultai simfonia, cu care îmi îmbălsămam sufletul, iubindu-te. Nu am ştiut niciodată, că ecoul unui pustiu, e un zbor după care rămâne golul. De aceea te chem, să adormim, visând mai departe.
-->
Comentarii