09. (cyberpoeme, cyberproze)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
Orbita senzorială a spiritului uman
Motto: „Pământul nu se rotește în jurul soarelui, ci în jurul unui bujor gigantic. Fiecare lună este o nouă halucinație olfactivă prin care universul ne șoptește că suntem, în sfârșit, acasă.”
scrisori de lavandă
miresme de iulie pe o lamă de cobalt
ne-am întâlnit în seara când cerul murea în azur
haina ta de mătase miroase-a flori de lavandă
eu purtam pe brațe mirosul drumului lung și-al serii
inimile noastre băteau în ritmul solstițiului
spicele înalte ne ascundeau privirea caldă
o promisiune scrisă pe o petală uscată
miroși a vară deplină și-a mare îndepărtată
o îmbrățișare aspră sub un soare de plumb topit
timpul s-a oprit în loc între două bătăi de piept
lăsându-ne prinși în această capcană de aur
îți sărut încheietura mâinii sub nucul bătrân
sângele nostru are gust de cireșe de jar
nu ne temem de toamna ce va veni peste noi doi
am strâns destulă lumină în aceste nopți albe
scrisorile tale au iz de ceară și de tăcere
o melodie mută ce se aude în fânul stors
fiecare vorbă a ta miroase-a miere sălbatică
un secret păstrat în turnul de sticlă al verii
suntem doi călători pe o orbită de chihlimbar
trandafirii de magmă s-au stins la marginea căii
lăsând în urmă un parfum de catifea arsă blând
privirea ta e adâncă precum o fântână veche
în care apa păstrează chipul stelelor fixe
ne dizolvăm în această noapte fără de sfârșit
mireasma de grâu copt ne învelește ca o mantie
suntem nemuritori într-o singură secundă
iubirea noastră are miros de viitor curat
rămâi lipită de pieptul meu până în zori de zi
când lavanda va plânge cu lacrimi de argint viu
vom lăsa în urmă doar acest praf fin de soare
o amintire olfactivă ce nu se va șterge
în noul an ce va veni pe urmele noastre mari
suntem pecetluiți în chihlimbarul acestui iulie
o poveste de dragoste scrisă cu neon și mosc
aerul se răcește încet sub mantia serii
aparatele de cuarț s-au oprit din distilare
mirosul de ozon anunță sfârșitul cald al lunii
dar în palmele noastre mai pulsează încă jarul
o ultimă scrisoare trimisă spre cerul deschis
purtând parfumul tău de lavandă și de cobalt
ne despărțim pe această graniță de sticlă arsă
știind că orbita ne va aduce iar acasă
iulie se stinge lin într-un oftat de catifea
lăsând în urmă doar o dâră lungă de azur
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii