E un sunet auzit dintr-o şoaptă de vânt,
e clinchetul din clopoţelul timpului
în seara târzie când fetele urcă-n vârstă,
între degetele subţiri culeg raze de stele
şi adorm cu ele în braţe.
Simt somnul revărsat în surâs
ca o pajişte în ochii unei flori rare,
se nasc mereu alte vise
cu taine nedezlegate-n cuvinte.
Plopii cu frunza tremurândă, arbuştii, cărarea
alungă întunericul către râu
unde apele au pus ceaţă între maluri
şi-i strecoară adieri cu răcoare-n suflet,
de mă străbat gânduri cu dorinţe noroase.
Noaptea vâsleşte prin palmele mele asudate,
c-un aer vegetal cu miresme,
se flutură peste geana pădurii
cohorte de umbre care respiră tăcerea
vărsată din câmpia aprinsă de greieri.
Pământul e o pâine coaptă de arşiţă
cu mirosul în coaje de grâne secerate.
Dimineaţa calcă strâmb cocorii,
femeile aşteaptă la fântâni,
ziua se revarsă de peste munţi
cu soarele pe umeri.
-->
Comentarii
Imagini poetice deosebite!