Lenevit după atâtea ploi,
îmi pun razele-n tâmple
o înflorire târzie.
Mirarea unei femei din altă mirare,
amintirea iubirii ce la-nceput se întoarce,
mi se pare că urcă
ori numai visez.
Se poate întâmpla
o frunză cu nervuri de cântec,
melodia o poţi distinge
sfâşiind inima
ca un tăiş de verde,
îl ascuţi pe dunga argintie a lunii
ascultând-o.
Încolţind în miez sămânţa
lăstăreşte în trunchi,
se înalţă copacul la cer.
Păsările fac cuiburi pe ramuri,
cuib facem şi noi
pentru anii putrezi
şi întoarcem ceasul.
-->
Comentarii