seară de toamnă
cade toamna ca o harpă
plină de tristeți divine
bacovian fumegă seara
peste noaptea care vine
nu mi-e somn și mă topesc
după tot ce-i omenesc
dragostea, ce odisee
ruptă din homer cel orb
un fel de corint în flăcări
populat de zeul corb
toți zarafii din bizanț
n-ar mai da pe ea un sfanț
între aerul oval
miroase-a singurătate
trandafirii-s ofiliţi
încă cer și ei dreptate
frunze în grădini de pulberi
în amurguri de menandru
cu o lună de rubin
trec prin seară foarte tandru
melancolic și păgân
le privesc din colțul meu
supărat că mai sunt viu
ca o lacrimă-n cădere
care curge în pustiu.
-->
Comentarii
Pretuire!