prin păr îmi adie haotic de negru un gând
în degete-mi umblă furnici grăbite la masă
ochii îmi țiuie acut a aruncată privire cețoasă
pașii îmi sunt mult prea înfipți în pământ
biserica se crucește la stele să nu mă deochi
potecile terne parcă din mine tot pleacă
gura îmi e scrâșnit încleștată doi ochi
timpul subit a murit și n-o să mai treacă
zăpada-mi îngheață a sare pe limbă
zborul trucat are imense aripi de cuc
prin șira spinării scorpionul se plimbă
nori rătăciți de albastru în jos mi se duc
tumefierea simțirii e literă sfântă de lege
împiedicarea doar normal sport sângeros
pipăind mâinile tale poate vor înțelege
ce e abstract și ce e ... frumos!
23 02 2012
Ștefan Oană
-->
Comentarii
Cu drag, multumesc Mihaela!
Felicitări!, mi-a plăcut.