SEPTEMBRIE
Sunt prea sărac, fără simbrie
Am scris dintotdeauna poezie;
Am încercat s-o-mbrac în frac,
Să fie tuturor pe plac.
*
E luna de-nceput sfârșitului de vară,
Când cântecul se stinge, trist, în fapt de seară,
Când rândunelele se strâng, pe sârme, stoluri
Și lasă-n urma lor ecouri mute-n zboruri.
*
Se-neacă înspre Sud cu alt parfum al florii,
Copiii se adună din nou în curtea școlii,
În teascuri vechi mustesc struguri brumați,
Pădurea-și plânge-n frunze stejarii desbrăcați.
*
Pătulele trosnesc de rod, muncit, bogat;
Ogoarele sunt negre de brazde, de-a lungul și de-a lat.
În nopți adânci, când gerul dă să muște,
În șiruri lungi se-aude un gâgâit de gâște.
*
Este frumos și bine; este toamnă.
Acum mă simt bogat, distinsă Poezie, Doamnă !
Îți pun o coroniță – curcubeu –.
E darul ce-l pot da din tot adâncul meu.
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii