Stau norii să-mi plouă, capul mă strânge şi palma
mă mănâncă din spate de trecut al amintirilor, martori.
E de la vremea şoaptelor poticnite printre rânduri,
şiruri de cuvinte lăsate în urmă, de drumul dorului.
Aşteaptă sentinţa unui tribunal ad-hoc format din păsări,
din timpul în care doar setea iubirii ţâşnea pe cer şi luminile
sticleau privirii din hora bucuriei, în joaca de copil.
Curând începe să plouă, mi-am zis.
Se spală pământul, înfloreşte câmpul şi teiul îşi aruncă mireasma. Adorm.
28.05.2015, ora 15,00’
-->
Comentarii