Deseori, ţi-am spus
că te aşteptam de-o viaţă
şi cred că noi am trăit
o iubire pură, puternică,
dincolo de lumea actuală,
regăsirea fiind, doar
evoluţia iubirii de-atunci;
două suflete-ngemănate, rătăcite,
jumătăţi ale aceluiaşi întreg,
unde totul nu are măsură,
fără timp, legi şi bariere,
un foc lăuntric ce arde neîncetat,
o iubire infinită, nemuritoare.
Dar în egoismul tău, mereu
îmi storceai dovezi de iubire
şi într-o zi n-am mai rezistat,
ţi-am spus că nu te-am iubit,
nu te iubesc în prezent
şi nici viitor - eşti divin,
iar cu trecerea anilor
biserica sufletului meu
te-a canonizat - ''Sfântul Iubirii ''
şi cruce roşie, fără dată în calendar,
deoarece, eşti întregul an !
13 Iunie 2014 - MIT

Comentarii
Multumesc frumos, Elena Mititelu, pentru lectura, apreciere si onorata de popas!
Declarație sinceră!
<... biserica sufletului meu
te-a canonizat - ”Sfântul Iubirii”
și cruce roșie,fără dată în calendar,
deoarece, ești întregul an!>
Felicitări!!