Tot mai grăbite, văd zilele curgând
Pe aripile fluturilor grei de zăpadă
Care-au început, de ieri, să cadă,
Vechi stări emoţionale activând.
La picioarele dezbrăcaţilor arbori,
Dimineaţa, la invazia zorilor,
Copleşite de moartea culorilor,
Frunzele nu se mai cred flori.
Cu aripi brumate, tot mai puţin agile,
La discreţia vântului altitudinar,
Purtate departe de-al pădurii hotar,
Frunzele nu se mai imaginează acvile.
S-au estompat treptat culorile-n decor;
Cu nuanţele-i palide, această toamnă
Nu mai este aceeaşi cochetă doamnă
De când şi-a pierdut licenţa de pictor.
Sfârşitul de toamnă nu este unul oarecare;
Este mai mult decât un anotimp de-aramă,
Este un amestec de sentimente, o ajustare
De gânduri policrome care se destramă!
Fuioare rotinde de ceaţă după creastă răsar,
Convingător, cornul vântului norii îndeamnă,
Toporul sangvinar al zăpezii deja condamnă ...
Flutură iarna mai ceva ca o coamă de-armăsar.
(Gosau am Dachstein, Austria, 2O16, 23 octombrie)
-->
Comentarii