Atâtea cărţi am adunat o viaţă –
de le privesc acum, îmi par străine,
le-aş arunca în clipa care vine,
dar, suspinând, de mine se agaţă
şi îmi vorbesc de zilele trecute,
de anii duşi, și de iubirea noastră,
de chipul tău ce încă, la fereastră,
se-ntoarce din neant să mă salute.
Îmi vin în minte zilele de iarnă
când îmi citeai povestea din Macondo,
cu vocea ta plăcută intonând-o
ca-n mine ea treptat să se aştearnă.
Ne rătaceam prin veacul de iubire,
Remedios ne aştepta pe scară,
o admiram privind-o cum coboară,
ea ne scălda în blânda sa privire.
Acum, când veacul este pe sfârşite,
te-aştept să vii în fiecare seară,
când luna prin feresatră, de afară,
se scurge-n cărți, cu raze poleite.
Vom termina povestea începută
cândva, demult, în seara neuitată,
ca la sfârşitul veacului redată,
să fie-a noastră veşnică redută.
Comentarii
Mulțumesc pentru urări, Lenuș Lungu ! Vă doresc un An Nou 2020 cu sănătate și belșug, cu realizări remarcabile în creeația literară și în coordonarea acestui site minunat ! La mulți ani !