Nu mai plânge omule
că suferinţa e-o păduchioasă
afurisită ce-ţi intră pe sub scalp
şi-o leproasă nenorocită
când ajunge să se agaţe de cordul tău
şi ţi se-mprăştie prin suflet.
Nici nu mai ţine bagajele
burduşite de necazuri
în tine că se sparg lacătele
pe care le-ai ferecat tu însuţi
ca să nu ţi le vadă nimeni
şi se-mprăştie prin trupul tău
în chip de boală s-o dea afară
pe sănătatea de care nu te bucuri
regretând tardiv când
nu vei mai avea parte de ea.
Respiră aerul curat până
ţi se-nchid ochii de prospeţimea
lui şi simte-l până-n adâncul
sufletului de unde se poate vedea
o speranţă două trei sau mai multe
de unde Tatăl ceresc te vede şi te-aude.
Că lacrima ce-ţi curge
pe obraji sau pe dinăuntru
e mai limpede decât cristalul
e ruptă din oful Lui şi-al Fiului
şi nu se merită să curgă şiroaie
pe influenţele produse
de răutăţi şi invidii.
Mai bine păstreaz-o pentru
acele clipe rare când fericirea
îşi arată chipul în faţa ochilor
tăi c-atunci vei şti că eşti
împlinit şi-ţi va fi bine.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc, d-na Aurelia!