De pe întinderile mării, ale valurilor şuturi
Se răstoarnă peste ţărmul viselor sentenţios,
Tu acoperă, iubito, cu o vară de săruturi
Timpul ce ne părăseşte cu un aer graţios.
Pân’ la inocenţa clipei, fără insolente plângeri,
Cu o alintare nudă să mai torni un vin în cupe,
Când ne bântuie furtuna, o să-mi cânţi în cor cu îngeri
Simfonia unor vorbe care gândul să-mi ocupe.
Şi cu valurile-n braţe, până-n largul diafan,
Sus pe crestele în spume, tu să fii a mării nimfă,
Eu rămas doar cu mirarea unui ucenic profan
Să simt cum iubirea-mi urcă-n sânge şi în limfă.
Poate atunci a sosit valul până-n ochii tăi marini,
Ca să înţelegi tot rostul alergării înspre culmi,
Luna, în târziul nopţii, dezbrăcată în ţarini
Varsă o lumină rece din pădurile de ulmi.
-->
Comentarii