Un miros puternic de cafea fierbinte îl face să deschidă ochii. Încă mahmur, cu urechile vâjâindu-i, apucă ceaşca de cafea de pe noptieră şi soarbe cu lăcomie. Printre pomii din faţa ferestrei pătrund câteva raze de soare blânde. Ploaia de ieri a curăţat aerul şi totul pare mai proaspăt, mai plin de viaţă.
Se ridică şi deschide fereastra lăsând aerul răcoros al dimineţii să-i pătrundă în piept. Dintr-o dată îşi dă seama că ceva nu-i în regulă în casă. Se întoarce brusc şi priveşte ceaşca de cafea.
- Asta-i culmea! Cine a făcut cafeaua? Să fi fost aşa de beat încât să o fi făcut eu şi să nu-mi amintesc? Şi aromele de scorţişoară, vanilie şi cacao din cafea? Numai soţia făcea o licoare aşa de bună. Bine, dar este imposibil. Ea a dispărut din viaţa mea acum patru ani!
Intră în baie. Pe un umeraş, agăţat de calorifer se odihnesc curăţate şi proaspăt călcate costumul, cămaşa şi cravata aruncate în cadă cu o seară înainte. Coşul cu rufe murdare e gol. Se repede la şifonier şi-l deschide. Toată garderoba lui este aranjată cu mare grijă la locul ei. Se duce la uşă. E deschisă.
- S-o fi uitat deschisă? Imposibil! Întotdeauna verific.
Caută cheile şi le găseşte pe masă. Verifică şi ferestrele. În afară de cea pe care a deschis-o el, toate sunt închise. Fiind la parter, s-a obişnuit să nu de-a apă la moară hoţilor, chiar dacă n-ar avea ce fura, şi închide totul în fiecare seară sau când pleacă de acasă. Total încurcat de lipsa oricărei logici, iese în faţa blocului. Pe banca de la intrare, o vecină îşi supraveghează nepoţelul care dă ture cu bicicleta.
- Vecino, s-a întâmplat ceva azi-noapte prin împrejurimi, că eu am venit abia spre dimineaţă?
- Dar ce, aţi plecat din nou peste noapte? N-aş fi crezut că sunteţi în stare. Aţi avut vreo onomastică pe la şcoală?
- Da! minte el cu neruşinare, dar fericit că i se oferă o scuză.
Apoi recunoaşte parţial:
- N-am plecat nicăieri, am dormit ca un lemn.
- Păi, vecine, nu s-a întâmplat nimic. Toate bune şi frumoase, ca de obicei.
- Nici un străin, nici o maşină...
- Nu, domnule! Am stat până târziu afară, că nepotul numai nu se da dus în casă.
- Cum, a stat în ploaie?
- Păi, nu mai ploua pe când aţi venit dumneavoastră.
Asta chiar e bună.
Se întoarce în casă cu coada între picioare.
- M-am prostit de tot! îşi zice. Trebuie s-o las mai moale cu berea. Unde o fi sticla de vin?
Caută prin casă, Nu-i! Până la urmă o găseşte în coşul de gunoi de sub chiuvetă. Peste măsură de iritat se aşează pe pat.
- Ceva nu e în regulă! constată el. Sper că nu mi-am pierdut minţile! Cineva o fost în casă peste mine. Cine?
*
-->
Comentarii
In stilul șeptezecist, în care scrii, ai putea și să-l omori: intriga e creată, madam Ojog Brașoveanu va fi atentă la detalii și... o încheiere în cheie de suspans.
Păstrează linia și atmosfera de mister. Picură, din când în când, ca să nu rămânem chiar de proști, dar finuț!
Până aici a fost „studiu de fezebilitate.”
Mai am de construit „autostrada.”
Ha! Ha!
Bun așa!