Gândindu-se intens şi continuu la ai lui, la ce-a avut şi ce-a pierdut, Mihai trăieşte mai mult în trecut, prezentul îi apare ca o anexă existenţială menită să-i asigure nevoile curente. De multe ori nici nu mai face diferenţa între prezent şi trecut, ambele timpuri părându-i la fel de reale, iar acele fotografii îi accentuează trăirile.
- Într-o zi, tot voi ajunge la casa de nebuni, bâiguie în timp ce răscoleşte printre pozele înşirate peste tot.
- Poate acolo îmi voi găsi liniştea, se autoconsolează el, ridicând în dreptul ochilor o fotografie încă neîngălbenită.
Lacrimile îi inundă ochii şi sughiţul îi frânge respiraţia. Pune fotografia alături de biberon în borcan, apoi adună totul, închide cutia şi împreună le pune într-o margine de bibliotecă.
După mai multe ture prin casă, intră în bucătărie. Oala cu cartofi fierţi zace pe masă. Ia capacul şi-l pune alături. Apucă un cartof cu degetele şi gustă. E acru. Îşi aminteşte că a uitat de ei când i-a venit ideea de a sta la pândă. Cum foamea n-are sentimente, goleşte oala şi pune la fiert alţii. Între timp îşi alină crampele din burtă cu nişte biscuiţi descoperiţi prin casă.
Spre seară, aşa deodată, îşi sună directoarea:
- Doamnă dragă, ştiu că nu vă place, dar asta e situaţia, mâine voi lipsi de la şcoală.
- Cum adică? Acum când aşteptăm inspecţia?
- Haideţi, doamnă, ştiţi bine...
- Şi de ce, mă rog, nu vii? îl întrerupe doamna, evitând ce va urma să spună.
- Nu mă simt deloc bine şi trebuie să merg la medic...
- Ştii!? Mi s-a părut mie că e ceva schimbat la tine. Da’ ce zici că ai?
- Am tulburări de echilibru şi mă doare urechea stângă
- Ai băut?
- Nuuu!
- Şi eu ce fac?
- Îl sunaţi dumneavoastră pe colegul de dimineaţă şi-l rugaţi să mă suplinească.
- Sună-l tu!
- Dacă-l sun eu n-o să vrea, dar dacă-i spuneţi dumneavoastră... că fac cinste la salariu, o să accepte.
- Spune-i tu!
- Bine, doamnă, dar să ştiţi, că vrea sau că nu vrea, eu tot nu vin mâine la şcoală şi dacă mă străduiesc puţin, nu mai vin deloc!
- Ceee?
- Plec.
- Unde?
- La Honolulu!
- Nu fi măgar?
- Asta e! Trebuie să mai văd şi de mine.
- Bine, dar să aduci certificat medical, îi cere ea şi-i închide telefonul.
- A naibi! N-ai voie nici să te îmbolnăveşti!
Postat la uşa medicului de familie cu noaptea-n cap, e gata să renunţe când se face ora 11 şi încă nu i-a venit rândul. Pănâ la urmă primeşte o trimitere la ORL şi una la neurologie. Îl apucă noaptea făcând analize şi radiografii la cap. Mâine ar trebui să le ducă pe toate pentru un diagnostic final.
- Şi cu directoarea ce mă fac? Am vorbit doar pentru o zi. Rahat!
În speranţa că va înţelege ceva, se apucă de cercetat rezultatele analizelor:
- Ganglionii laterocervicali... cifre... nu se evidenţiază... ateroame calcifiate fără semne... Vax!
Apucă o radiografie şi-o ridică spre lumină. Un craniu cu gura căscată rânjeşte la el făcându-l să lase filmul jos şi să exclame:
- Drace! Parc-aş fi Yorick!
Apoi, revenindu-şi:
- E bine totuşi că nu se vede nici o pată pe creier. De fapt nu se vede nici creierul, te pomeneşti că e gol. Totuşi, dunga aia albă ce-o fi? Sper că nu-i o fisură, nu-mi amintesc de ea. Aoleu, sufeletul şi nemurirea! Măcar ştiu cum voi arăta descărnat.
Se mai priveşte o dată în rol de mort, apoi adună hârtiile şi le pune bine, în bibliotecă, alături de borcan şi cutia cu fotografii.
- Mai bine mă duc la şcoală! îşi încheie el socotelile cu doctorii.
*
-->
Comentarii
Adică, te duci să te repare și te strică de tot!!!!!!!!!!!!!!
Cum adică, fatală?
Asta, cu mersul pe la doctori, se poate dovedi chiar fatală...
Bun! Dă-i înainte!