Sunt atât de singur
că te pierzi în singurătatea mea
fără haine şi cu sufletul gol.
Numai după ce ne cunoaştem bine
şi degetele tale simt carnea moale
mă înveleşti cu trupul tău cald.
Învins de cuprinderea mea în tine
trecem împreună prin porţile raiului
după care urmează râuri de lapte şi miere.
Lupta cu tine e ca o zi călduroasă,
îţi ard călcâiele şi chiar tălpile
pe lungul drum supus ascezei.
Nu ştiu dacă mergem înainte ori ne întoarcem,
singurătatea nu se mai simte.
Ceva se schimbă-n fiecare fără să ştim.
Cu mâinile fac semne dar nimic,
numai tu te ridici deasupra
şi palmele mele te prind şi te scapă.
Când eu mă agit, tu stai liniştită,
muşc din carne ca dintr-un măr
din care dragostea ta musteşte.
Dacă urc treptele, mă îndepărtez,
nu, îţi rămân alături.
Dacă mă frământ în singurătatea ta
vei arde ca flacăra, vei topi gheaţa.
Te las să ieşi din ea călare,
caii nopţii nu au şa
şi aleargă biciuiţi.
Ochii mei şi ai tăi sunt totuna,
pleoapele îi acoperă.
Oricum sigur vedem mai bine
ce se-ntâmplă-n interior.
-->
Comentarii