acrostih
Slăvită fii, a izbăvirii fiică!
Lumină adunat-ai din Destine,
A sa înstrălucire, din ruine,
Visări spre culmi celeste le ridică.
Ăst scump pământ născut spre-mpătimire,
Trecut prin foc şi prin tăiş de spadă,
Istov şi sărăcie-a fost să vadă,
Extazul vitregind a sa fiire.
Zenitul însă a-nflorit; docile,
Ivitu-s-au pe cer, în cioc cu-o cruce,
Dorita pace-n lume spre-a o duce,
Entuziaste de-ntâmplare-acvile,
Iar zimbrii, solii ţării-nvecinate,
A' ţării dragi purtând coroana sfântă,
Ne-nstăpâniţi spre zare se avântă
Urmând predestinări de zei lăsate.
Aleasă, scumpă zi de sărbătoare
Restrişti ce-ai alungat şi, din Psaltire
Iubirea ai adus spre o-mplinire,
Eşti bravă, de Unire născătoare!
-->
Comentarii