Marea întrebare a lumii: lumina!?
A prins cineva vreun foton şi să-l ţină legat între oglinzi?
A trebuit să-mi întind aripile...
apoi să le-ascut.
În trotuar erau abandonate nişte aripi uzate.
Cu privire încleştată şi-o dragoste deshidratată,
pluteam în derivă,
într-un triunghi al bermudelor în scufundare,
ca pe-o tablă de şah cu ferestre închise.
Sunt singurul nebun ce încă funcţionează perfect.
Priveam cu încredere
spre privirea ce mi-o ofereai cu deznădejde şi indiferenţă.
Întunericul cădea peste noi, strivind dorinţe, insatisfacţii...
o viaţă sublunară cu nimic paranormal sau extrasenzorial.
Eram doar umbre, îmbrăţişând satârele nopţii.
În rest, nimic afectat de întuneric,
ca şi când nimic nu s-ar întâmpla rău.
Natura însăşi este total indiferentă la asta!
Indiferenţa
este cea mai mare forţă din univers!
Iubirea sau ura...
n-au nicio şansă împotriva ei.
-->
Comentarii
Mulţumesc mult Lenuş, Agafia şi Elena! Adevărul este, că eu prepar cea mai bună cafea amară :)
Mulţumesc mult c-aţi oprit lângă poezioara mea: Lenuş şi Agafia îmbrăţişare cu drag!
Indiferenţa
este cea mai mare forţă din univers!
Iubirea sau ura...
n-au nicio şansă împotriva ei." Un poem frumos!
Citit cu drag!