Între creier şi inimă, există un loc
Unde mai toate lucrurile se potrivesc,
Dar fiecare oferă vieţii propriul soliloc
Şi, de-nţelesuri reciproce, se văduvesc.
Când noaptea zvâcneşte sub potcap,
Povara amintirilor îi dă inimii de furcă;
Fiindcă i se năzare să-şi facă de cap,
Ciudat, creierul mai mult o încurcă.
Gândurile amorţesc în imagini fugare
Pe care sufletul le (re)aduce din trecut;
În creier, are sălaşul nedreapta uitare,
În inimă, amintirile ridică împotrivă-i scut.
Şi-atunci când trupul se împuţinează,
Inima-l răz(bate) spre netrăita viaţă viitoare;
Labirinticul şi sofisticatul creier ancorează
Gânduri imponderabile de-o stea căzătoare.
Inima, eliberată de ritm şi de măsură,
Poate dezlănţui profeţiile unui oracol:
Se poate transforma într-o pasăre sură
Planând pe aripile vântului ca un miracol.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 1O decembrie)
-->
Comentarii
Nu-i nici un sofism, copil. Un sentiment poate distruge o națiune, o lume, poate rupe vârfurile munților. De data asta te-ai întrecut pe sine. Aproape fiecare vers are o conotare, pentru cei care vor, încercă să o priceapă și, în același timp e o mare deschidere sufletească, ne dai voie acolo, unde eu nu permit, pentru că, eliberată de ritm și de măsură... Am urmărit creșterea ascendetă a calității poeziilot tale. Primește sincere felicitări!