Speranţa
Speranţa a venit cu trenul din Bucureşti. Cine este speranţa?! Un ghem de blană parcă tăvălit prin cacaoa cu lapte pe care un copil neatent a vărsat-o din cană.
Atunci, demult, îşi căuta destinul pe linia de troleu, iar norocul i-a surâs aş putea spune. De ce? Schincind de foame, suferind parcă de dragostea pierdută a mamei, implora în felul ei oamenii să o salveze. Poate că stăpânii ei o lăsaseră nemiloşi pradă morţii, într-o lume de haos şi indiferenţă. Poate că în sufletul său, al ghemului de blană de curând născut, se ivise-o speranţă... Aşa s-a-ntâmplat. Speranţa Speranţei a fost o doamnă cu suflet nobil şi inimă de aur, care, auzind scâncetele ce îi şuierau în suflet şficuitor, întocmai alarmelor uriaşilor şerpi negri ce se opreau pentru odihnă, doar pentru câteva ore, în gările insalubre, a căutat cu privirea după sufleţelul ce cerea, prin plânsul său, ajutor... Troleul se apropa cu repeziciune.
- Mami, priveşte! Broscuţa este aici...
- Aşa a avut ea noroc, dragul meu... Să mergem, nu vreau să o vezi sub roţile troleului tocmai tu.
Troleul era aproape, tot mai aproape... Atunci femeia s-a aplecat şi a luat mogâldeaţa ce ar fi putut muri într-o clipă. Plânsul disperat al căţelului părea acoperit de vuietul ce oprise magaoaia metalică. Claxona cu insistenţă... S-a oprit. Oamenii din staţi păreau stupefiaţi... Se întâmplase ceva? Doamna care se aplecase să ia căţelul... dar gândurile li s-au oprit... Tensiune, vacarm, speranţă... Oh, Doamne, nu se întâmplase nici o tragedie. Femeia se îndreptase spre zona de unde se auzea plânsul fără să se mai gândească la consecinţe. Ceva îi spunea că este corect ceea ce face, în sufletul său. Plânsul disperat al căţelului se auzea acum mai pronnţat. L-a risicat şi l-a strâns la piept. El căuta cu boticul şi scâncea din ce în ce mai încet. Doamna s-a aşezat alături de băieţelul ce tocmai amintise despre Broscuţa.
- De unde-l cunoşti? a întrebat femeia cu lacrimi în ochi. Nu îşi putea stăpâni emoţiile, evident.
- Era al unui prieten... Părinţii lui nu l-au vrut. El, prietenul meu o să sufere mult.
- Să-i spui că e bine Broscuţa, a insistat femeia cu lacrimi în ochi.
Apoi către căţel, cu blândeţe, mângâindu-l pe cap:
- Cred că îţi trebuie puţin lapte. Draga de tine, când vom ajunge acasă, mă vi ocupa de tine aşa cum trebuie. Până atunci însă, îţi ofer un loc la pieptul meu. Nu te voi lăsa a nimănui, îţi promit!
A sosit şi trenul ce avea să meargă la Craiova. După ce s-a instalat în vagonul indicat pe bilet, a sunat-o pe Liana şi i-a povestit întâmplarea.
- Tu ce spui, draga mea, să-i păstrăm numele despre care mi-a spus băieşelul?
- Mami, eu aş numi-o Speranţa. Prin tine a avut o speranţă. Aşa a vrut destinul său... Soarele să strălucească în viaţa ei.
Aşadar Speranţa adormi în scurt timp, simţind, dincolo de căldura unor haine moi, căldura unui suflet de care avea să se lege o viaţă întreagă.
Trebuia să ai un alt nume, gândi doamna, ai început o viaţă nouă şi da, are dreptate Liana, Speranţa ţi se potriveşte cel mai bine. Deci din acest moment, te voi numi astfel. Indiferent de care va fi destinul tău, voi fi alături de tine, Speranţa.
Speranţa, da, repetă doamna cu entuziasm... Prin mine a venit speranţa de a duce o viaţă nouă. Dormi, draga mea! Acasă vei face cunoştiinţă cu un alt căţel, mare şi blând, care te va proteja de la început. Draga mea mogâldeaţă, Dumnezeu a vrut să te salveze din jungla în care şerpii aceia, ce aprigi duşmani, te-ar fi putut devora într-o clipă. Simţi liniştea şi iubirea pe care ţi-o dăruiesc? Oh, draga mea, ţi-aş fi pus numele Lucky, dar Speranţa ţi se potriveşte mai bine. Acum ştiu că eşti metafora sufletului meu.
Din când în când o mângâia pe căpşorul ciocolatiu. Se mişca leneş ori se tăvălea cu burtica în sus. Lăbuţele erau murdare de nămol, iar blana de pe lăbuţe era încâlcită din loc în loc. Dar nu, nu era acesta un neajuns. Speranţa era cel mai frumos patruped salvat din ghearele morţii, din haosul Bucureştiului. Nu o deranjau mişcările sacadate ale tenului, nici vacarmul din jur, nici măcar puiul de om care s e agita dintr-o parte în alta şi cerea cu insistenţă să mângâie mica vietate. După un somn de aproape două ore, căţeluşa a ridicat căpşorul şi doi ochi negri, ascunşi sub blană, au licărit ca două steluţe. Două perle negre, preţioase, din care izvorau totodată lumina şi viaţa, iubirea şi mulţumirea.
Şi când te gândeşti că timpul a trecut atât de uşor! Un şuierat prelungşi scrâşnetul de roţi. O gară, gara Craiova. Ghemul de blană s-a strâns la pieptul stăpânei. Se temea?! Îi aminteau toate acestea de teama prin care trecuse nu demult?! Oh, nu avea motive de a se mai teme! Peronul aglomerat îi amintea de locul în care fusese găsit... şi salvat... Ce amintiri triste! Un alt drum, de data aceasta cu taxi. Pufoşenia avea să cunoasă multe lucruri noi. Dar mai presus de toate, în viaţa ei avea să se ivească o schimbare în bine.
Îţi trebuie lapte! îşi spuse doamna în gând. Motiv pentru care trecu în grabă pe la magazin pentru a cumpăra o cutie cu lapte degresat şi o cutie cu hrană umeă pentru căţei juniori.
Ajunsă acasă, doamna, cu Speranţa în braţe, trecură în inspecţie prin toate încăperile locuinţei. Boticul Speranţei se mişcă agitat dintr-o parte în alta. Mustăţile i se ridicară ostentativ când simţi mirosul unui alt câine. Ochii i s-au îndreptat asupra patrupedului. Ce uriaş! S-a apropiat de Speranţa, iar ea a tresărit speriată. Dar doamna, stăpâna, ştia că nu-i va face vreun rău. L-a mângâiat protector. Acelaşi lucru l-a făcut şi cu Speranţa.
Billy l-a tras alături de el şi l-a curăţit aşa cum o fac patrupedele. Părea să-i spună:
- Mâine doamna te va duce la veterinar. Te va înţepa cu un ac subţire şi lung, dar nu-i nimic. Este doar un vaccin. Apoi te vor tunde. Şi da, vei mirosi extraordinar de frumos. Te vor şampona, de aceea. Vei fi o mică prinţesă. Îţi vor prinde pe urechiuşă, de blăniţ ata fină, o clamă roşie, mică, să nu te deochi. vei deveni jucăria casei, sunt igur de asta. Billy îi atinse boticu umed al Speranţei. Era el mare, dar era blând. Iar Speranţa nu se mai temea de el... Se ghemui mai bine între labele lui şi adormi.
- Iată că v-aţi şi împrietenit, spuse doamna, iar Billy se aplecă deasupra Speranţei, încălzind-o cu suflarea sa.
În ziua următoare, Speranţa deveni vedetă, era pe departe cea mai frumoasă, în plus avea hăinuţa ei, lesă şi coşuleţ. Cât despre cei de acasă, o aşteptau cu mic, cu mare, până la ultima suflare. Era o domnişoară drăguţă, zglobie şi răsfăţată. L-a cunoscut apoi pe Papy, un pisoiaş aproape alb, ca un fulg de nea. Se tolănise la spatele lui Billy. Patricia, mama lui Papy, a fost ultima care a făcut cunoştiinţă cu Speranţa.
Doamne, lumea asta nu seamănă defel cu cea din care am plecat, gândi Speranţa şi mulţumi în gând că viaţa ei se schimbase. Mulţumesc, Doamne!
Au trecut ani şi Speranţa a crescut. Este la fel de frumoasă... Dar şi cuminte... Însă vârsta aduce odată cu trecerea timpului şi probleme de sănătate.
Cu puţin timp în urmă Speranţa a fost operată. Şi două zile a renunţat definitiv la mâncare. Nici apă n-a mai băut. Era tristă... avea dureri. Şi plângea. Ţi se rupe sufletul cînd vezi pe cineva suferind. Animalele vorbesc şi ele pe limba lor. Rămâne de văzut cât de bine le înţelegem noi, oamenii.
“Să ne rugăm pentru ea!” am gândit. Eram sigură că mai multe suflete rugându-se laolaltă o vor salva.
Puterea gândurilor celor cu suflet curat, munca medicilor şi iubirea celor din jur au salvat-o. Speranţa avea o speranţă. Şi într-o zi, zâmbetul a apărut pe buzele tuturor...
Fiecare din noi avem o speranţă. Dar avem nevoie şi de iubirea aproapelui.
Odată cu Speranţa, vom înţelege că avem nevoie de oameni şi suflete. Suflete bune... Aşa, ca al stăpânei Speranţei, blânde ca lumina Soarelui...
Speraţi, dragii mei! Speraţi în mai bine!
Soarele vă va lumina cărările şi vă va încălzi sufletele.
-->
Comentarii
Minunată istorisire ! La Multi Ani !
Lecturat cu mare drag!
Prețuire!