spovedanie în faţa oglinzii
vreu să mă spovedesc în faţa ta oglindă,
singur să mă cobor în strălucirea ta ca-ntr-un vis;
fă-mă tânăr, fă-mă zeu ca la douzeci de ani
când ucideam toate imperiile în somn,
când mi se făcea ziuă din ochii iubitei
şi-i salvam trupul frumos înfăşurat în mătăsuri
ca al pietei şi-i făceam buzele trandafir,
nu ştiam cum miroase parfumurile morţii
eram prea tineri pentru lumea aceea când
despuiam icoane până îi auzeam paşii
sfinţind potecile noastre câteodată triste,
ca un cântec de liră, alteori vesele ca primăvara,
câte aveam să ne spunem şi nu ne-am spus…
ai îmbătrânit oglindă în perete de-atâta
singurătate, cine te va mai şterge,
cine îţi va mai reda luciditatea ta de odinioară…
ne soarbe umbra lumii în timp ce frunza
primăverii înverzeşte prin alte orizonturi,
alt soare, altă lună, alte păsări, alte lacrimi,
cad în noi ca sunetele unui clopot,
pierzându-ne în fulgerele de lapte ale timpului,
amândoi vegheam pe un cuib cu aripile frânte,
cântecul greierilor nebuni ne alintau
şi fete morgane treceau peste visele noastre,
făcând din noi nuntiri albastre de pulberi
luate de vânturi călătoare…
joi, 2 aprilie 2015
-->
Comentarii
ai îmbătrânit oglindă în perete de-atâta
singurătate, cine te va mai şterge,
cine îţi va mai reda luciditatea ta de odinioară…
Foarte, foarte frumos ...Toata stima !
Pretuire!
"De vorbă cu mine"... şi aspecte lirice deosebit de frumoase! Regretul, dar şi împlinirea trecerii prim vreme.
Mulţumesc Mimi pentru aprecieri.
făcând din noi nuntiri albastre de pulberi
luate de vânturi călătoare…
Ce frumos potriviți cuvintele!
Cu aceeaşi preţuire Lioara, multe mulţumiri.
,,eram prea tineri pentru lumea aceea când
despuiam icoane până îi auzeam paşii
sfinţind potecile noastre câteodată triste,
ca un cântec de liră, alteori vesele ca primăvara..."
si acuma sunteti
Cu pretuire