spre China din Mogoşoaia-7

[Viorel Gongu]

Ataturk

Aglomerarea ţiganilor din capătul Bucureştiului, care umpleau locul cu larmă, muzică, strigăte şi acopereau peisajul în culoarea predominant roşie, a fustelor suprapuse şi auriul din galbenii salbelor şi cei din cozi, îmi sporea senzaţia de sărbătoare. Caii lipseau dar în locul căruţelor erau înşirate tot felul de maşini de lux cu indicative G, Q, Z, urmate de tot felul de numere, în culori de roşu, negru sau argintiu. Ştiam precis că la Istambul voi avea o escală de cel puţin o oră. Dacă printre cei cu care ar fi posibil să mă înrudesc se află un Naveen Kunar din India există şanse şi mai mari să fiu rudă şi cu Ypek, o femeie din Turcia. Am corespondat un timp până în ziua în care m-a rugat să fiu atent la ce postează pe facebook în timpul imediat. Apoi mi-a spus că va posta şi pe pagina mea. Am văzut câteva fotografii ale tatălui ei şi, şi eu şi Teodora, am tresărit. Asemănarea cu mine şi cu bunicul meu era izbitoare. Dacă înaintaşii mei veniţi din India, în drumul lor prin Europa, au trecut din Bulgaria în Romania, înaintaşii ei au trecut din Bulgaria în Turcia, venind de prin Macedonia. Un punct comun de intersectare avem aşa că nu ar fi lipsit de importanţă să adâncim cercetările. Dacă în faza iniţială Ypek a refuzat ideia că ar fi neam de ţigani, după un timp, vorbind cu femei mai bătrâne din neam şi privind nişte fotografii vechi nu a mai negat posibilitatea. Am ajuns acasă şi Teodora era plină de efervescenţă. Acum te odihneşti puţin, te schimbi şi, în timp ce-mi povesteşti, o luăm din loc la rezolvarea problemelor de pe listă. Nu uita să o mai suni o dată pe fata de la CAR să ai timp să schimbi banii. - La chinezi valuta cea mai rezonabilă sunt dolarii americani. - Bine, cumperi dolari. Am lăsat toată aparatura ce aveam să o iau cu mine la încărcat, agăţată de tot felul de adaptoare. Teodora lipise cu leucoplast, pe fiecare din ele o bandă pe care scria de la ce aparat sunt. La fel a procedat şi cu cablurile de date. Ştiam că am o punguţă de catifea groasă, protecţie de la o crosă de golf. Am căutat-o şi am băgat toate cablurile de date în ea. Am plecat cu Teodora şi cu lista de cumpărături şi am rugat-o să nu fie atât de expansivă în achiziţii că va trebui, cu banii care rămân acasă, să rezolve tot ce este de rezolvat o lună întreagă, facturi, mâncare pentru noi şi animale. - Lasă dragă, nu-ţi fă tu griji pentru mine. Am ouă de la găini, mai am prin congelator câte ceva, mai este şi prin frigider, ca să nu vorbim despre ce avem în beci. La nevoie mai tai o găină, ceva. - Alea sunt rezerve pentru iarnă...Dar tot pe acolo mai este ţuică, vin, gem. Poate mai găsesc vin când mă întorc. - Chiar! Tot mergem pe la oamenii ăia, ia şi tu o sticlă cu vin negru! Am fost la Piteşti la o lansare de carte a unei prietene şi m-am bucurat să văd că şi la Piteşti, ca şi la Curtea de Argeş, viaţa culturală este profundă, că sunt încă mulţi iubitori de cultură. Ajunşi acasă am constatat, cu mare plăcere, savoarea vestitei ţuici de Piteşti, primită în dar de la Carmen. De dimineaţă am fost să rezolvăm ultimele probleme şi pe la ora 13,00 am ridicat ancora spre aeroport. Soţia, cu fiica şi ginerele, mă conduceau cu o undă de tristeţe de parcă m-ar fi dus la penitenciar. La ora 16,25, urma să plece avionul şi după un zbor de o oră şi jumătate aveam să o văd pe Ypek dar am aflat că dacă vreau să petrec câteva ore în Dubai va trebui să solicit prin transportator o viză de tranzit portuară. Am completat câteva formulare în speranţa că până ajung la Dubai viza de tranzit va fi primită... M-am despărţit de copii şi de Teodora dar mai erau aproape două ore până la plecare. Mi-am propus să o rog pe Ypek să adâncească cercetările privitor la strămoşii ei, sau poate la strămoşii noştri comuni dar pentru asta ar trebui să-i mai furnizez ceva informaţii. Ipoteze că strămoşii ţiganilor ar proveni din India sunt lansate din mai multe surse. John Simpson spune că în nord-vestul Indiei, conform cercetărilor efectuate asupra idiomurilor sau diverselor limbi, ca: singhaleză, marathi, sindhi, punjabi, dardica şi pahari de vest, demonstrează, fără tăgadă origini comune. Totodată aceleaşi cercetări relevă faptul că peste 500 de cuvinte din limba ţiganilor se regăsesc în sanscrită. Asemănarea cu limba hindi este pusă pe seama faptului că strămoşii ţiganilor ar fi cei care, în urma atacului lui Mahmoud din Ghazni, ar fi fugit din oraşul Kannauj. O altă ipoteză ar fi aceea că un monarh al Persiei, Bahram Gur, ar fi cerut unui suveran al Indiei 12.000 de luri, buni cântăreţi, luri care ulterior au fost alungaţi datorită faptelor lor reprobabile. Şi asupra numelui de ţigan există suficiente teorii. Dacă în persană ciganh semnifică lăutar, dansator, tot în persană există cuvântul asinkan care înseamnă fierărie, aşa cum un cuvânt cuman, asemănător, ar însemna sărac, lipsit de mijloace. Va trebui să-i trimit lui Ypek cât mai multe informaţii despre subiect. Am încercat să-l determin pe Kunaar, prietenul meu din India, să mă ajute dar este greu să-i explic cum ar fi putut nişte indieni, care este posibil să fi aparţinut sectei kshatriya, a căror denumire vine din sanscrită de la termenul ksatram sau ksatriyah care semnifică justiţie, regulă, putere, să înţeleagă interesul meu. Chiar dacă i-am descris ţiganii, chiar dacă i-am adus argumente, a refuzat ideia şi atunci, la sugestia mea, a spus că va veni în România să se convingă de cele ce spun. Kunaar refuză ideia că strămoşi ai lui au migrat în trei valuri spre Europa. -Kunaar, indienii despre care vorbesc au migrat între secolele IX şi XIV! La început au intrat în Asia, apoi în Europa şi apoi în America. -De ce să fi plecat strămoşii mei tocmai în America? -Asta nu s-a petrecut atunci în secolul IX ci mai târziu, spre secolul XV! - Ce motive aveau să tot plece din India, apoi din Asia, apoi din Europa? Şi mă rog, dacă spui că se trag din casta de războinici de ce au plecat? Este posibil ca ei, dacă provin din India, să fie descendenţi ai unor paria, a celor de neatins, pentru că făceau toate muncile murdare pe care alţii nu le făceau. - Kunaar, asupra numelui de ţigan sunt destul de multe teorii. Se vehiculează şi ideia că numele lor provine de la o sectă grecească Athinganis sau Atsinganos, care tradus ar suna ca acel de neatins la care ai făcut tu referire. Cert este că prima atestare a prezenţei lor în Imperiul Bizantin a fost făcută într-un text hagiografic georgian şi vorbeşte despre ei ca despre adsincanii vestiţi pentru vrăjitorie şi fapte rele. - Dar de ce în vestul Europei sunt numiţi gypsy? De ce americanii le spun yanseri? - Aşa cum în Europa s-au dat drept aparţinători ai sectei greceşti Atsinganos, în Europa de vest s-au dat drept Egipteni prigoniţi pentru credinţa lor, chiar drept nobili egipteni. Regele Juan al II-lea de Aragon, la 1425 a acordat un permis de trecere pentru Juan şi Tomas "conţi de Egipt." Aşa că aici în vestul Europei au căpătat denumirea de la Egipt. În America li se spune Yanseri pentru că, ajunşi acolo, s-au dat drept ieniceri turci, încercând şi pe această cale să scape de apartenenţa la acei paria din India. - Am înţeles ce vrei să-mi spui dar atunci de ce le spuneţi romi, astăzi? Romii sunt acelaşi lucru cu ţiganii, gypsies şi yansers? Am stat puţin pe gânduri înainte de a-i răspunde. Mă întrebam dacă va reuşi să înţeleagă sau voi reuşi eu, prin intermediul unei traduceri făcute de un calculator, într-o limbă care nu este nativă nici pentru el, ce interese poate avea fundaţia Soros să creeze o confuzie majoră între români ca etnie şi ţigani. Ce interes ar ava ungurii în această excrocherie împănată cu trădări din rândul ţiganilor, ca să promoveze la nivel european o denumire inexistentă, realizată printr-o forţare a cuvântului dom în forma rom? Şi ce nivel de cunoştinţe are Kunaar, un analist programator din India, privitor la testamentul lui Petru cel Mare şi visul Ungariei Mari. Probabil că nu stăpâneşte nici atitudinea nemţilor ca înlocuind armele să subjuge continentul Europa prin economie şi angrenarea în trădări şi aparenţe de democraţie pe fondul cererii la renunţarea limitată a suveranităţii? - Kunaar, acum sunt pe aeroport şi plec în China. Nu am cum să merg şi în India. Nici măcar în Tibet nu am cum să ajung. Şi aşa, această călătorie mi-a fost făcută cadou de minunatul popor chinez. Ne mai scriem de pe acolo şi la întoarcerea în România vom mai dezbate tema ţiganilor sau cum dorim să le spunem. - OK! Am închis legătura şi cu Ypek şi cu Kunaar pentru că se apropia clipa îmbarcării. Bagajele s-au despărţit de noi şi, doar cu bagajele de mână am trecut prin filtrele călătorilor. Înainte de a intra în ritualul îmbarcării am privit imensa sala de aşteptare a aeroportului Coandă. În diverse grupuri, oameni de toate naţionalităţile şi ocupaţiile îşi intersectau destinele pentru câteva secunde, minute, ore sau cine ştie cât. De la fete tinere pe care, din cauza îmbrăcăminţii sumare le puteai bănui destinaţia şi îndeletnicirile, până la bărbaţi arşi de soare, ce purtau în braţele vânjoase vestiţii saci marinăreşti, oamenii din aeroport erau un adevărat univers. Oare în 1675 Nicolae Milescu Spătaru a avut aceleaşi emoţii înainte de plecarea în orient? La capătul zborului voi poposi în oraşul descris atât de frumos de Milescu: "Oraşul Beijing are în partea de miazăzi două ziduri de construcţie puternică şi se povesteşte că pe aceste ziduri pot alerga fără nicio piedică 12 călăreţi, atât sunt de late, căci între ziduri au turnat pământ de l-au bătătorit… Noaptea, în oraşul Beijing veghează străji pe ziduri şi pe uliţe, iar ziua străjuiesc în faţa porţilor enuci, care adună taxele de la toţi aceia care intră în oraş, însă de la străini nu iau nimic… În oraşul Beijinng puţine sunt uliţele care să nu fi fost aşternute cu piatră, iar pe uliţe se află săpate fântâni şi de amândouă părţile sunt săpate şanţuri mari îndreptate spre râuri şi lacuri. Şi când plouă, prin aceste şanţuri se scurge apa de pe uliţe şi ulicioare, iar din curţi apa de ploaie se scurge în uliţe prin nişte tuburi...” -Moşule, sunt aici! Părul aureolat al lui George, chiar dacă el este mărunt de înălţime, l-a scos în evidenţă în şirul celor care se îndreptau spre îmbarcare. Cornelia Marinoiu şi încă doi-trei cunoscuţi se integrau în şuvoiul absorbit de poarta ce ne va duce în China. Avionul cursa RO 263 aparţinând TAROM urma să ne ducă La Istambul. Ypek mi-a spus că nu poate veni la aeroport dar că vor mai fi ocazii să ne vedem. După o oră şi un sfert am fost anunţaţi că urma să aterizăm pe Ataturk. Numele de Ataturk i-a fost atribuit în anul 1934, totodată interzicându-se oricărei alte prsoane să poarte acest nume, de către parlamentul turc. " Tatăl turcilor", revendicat de evrei, ca de altfel foarte multe personalităţi ale lumii, "cripto-turcul" a fost cel care a întemeiat statul modern turc. După cum spunea răposatul meu tată, "turcul ăsta, născut la Salonic, le-a dat jos turbanul şi şalvarii la un neam uriaş". Mustafa Kemal Paşa, ofiţerul care a rescris istoria a dat numele aeroportului de unde aveam să plecăm spre Dubai.

[Mihaela Moşneanu]

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]