Spune-mi toamnă, unde pleci
când bat vânturi reci şi seci,
când ninsoarea stă să cadă
verii tu-i compui tiradă!
Iar când frunza mea uscată
stă pe-un ram bătut de soartă,
nu te-ncumeţi s-o priveşti
căderea să i-o opreşti!
Spune-mi toamnă, glasul tău
e lăsat de Dumnezeu
să-mi încânte zilele
să-mi adoarmă nopţile?
Şi de ce nu te aud
când sufletul îmi e zălud,
când toate s-au dus în van
încărcate în chervan!
Spune-mi toamnă, unde-i el
e fantasmă, ori flagel,
când în palme-i simt căldura
şi pe sân îi simt arsura?
Unde e, când zori-s roată
şi când ochi-mi de agată
doar pe el îl cată-ntr-una
nu de-acum, din totdeauna!
Spune-mi toamnă, ploaia ta
viaţa, ea mi-o va schimba?
Frunza mea va fi iar verde
ori de mine mă voi pierde;
în adancuri de mormânt,
într-un vers, într-un cuvânt,
în clipe agonizânde,
ori în dor ce mă aprinde!
Spune-mi toamnă!
-->
Comentarii
Multumesc, Viorel, Elena, e toamna, iubirea mea dintotdeauna!
Camelia multumesc, e toamna si viata!
Am lecturat-o cu drag , felicitari !
Frunza sufletului tău
Va-nverzi mereu, mereu
Doar că uneori e tristă
Să devii un pic artistă...
Faină, doar într-un loc am sesizat o rupere de ritm și bănui că-i de la grabă. Cred că așa ai vrut să scrii:
”Şi de ce nu te aud
când sufletu-mi e zălud”
Cu simpatie...
Un tablou pastelat de toamna, transpus in versuri ! Am citit cu placere!
Multumesc Veronica.
multumesc Lenus.
Am citit cu placere!
Frumos poem