am strâns polenul cu albina minții
intrând în floarea unică de viață -
am străbătut culoarale ființei
ce-s labirinte pline de povață...
cu mers încet, am colindat solstiții
ce le-am împreunat în fel și fel -
scoțând din ele definiții
ce fac prezență... astăzi la apel...
am scris cu o peniță aurie, șoapta
ce m-a împins, spre-un adevăr -
lăsând deschis finalul, poarta
prin care am să trec... când mor...
am adunat în pagini, rugăciunea
acelor glorii de dorit avânt -
un madrigal... numit al închinării
pentru ce-am fost și ce mai sunt...
azi, ochii mi-i înalț spre aștrii
cu-aripi de libertate și de zbor -
ei proslăvesc, mereu albaștrii
pe Dumnezeul meu... Mântuitor...
am strâns polenul cu albina minții
intrând în floarea, ce o reprezint -
am străbătut culoarele ființei
cu-al meu cuvânt... așa cum simt...
Vladimir Nichita / Australia.
28/02/2019
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru apreciere, Lenușa !
Minunate versuri Vladimir!
Vă mulțumesc pentru apreciere, domnule Vladimir Nichita...
Sunt impresionat !
Ha ! Ha ! Ha !
Cronopedia e in mare ”ceață”
cred că ceva s-a întâmplat -
pare că-i moartă, n-are viață
deci e un fapt... foarte-alarmant...
încerc să cred că existența
e parte-a unui vis sublim -
când ne trezim
rămâne doar *esența*
unui sfârșit
pe care nu îl bănuim...
Mulțumesc pentru apreciere, Dorinel !
Mulțumesc pentru apreciere, prietene Ștefan !